Instituţiile de forţă pregătesc grupuri speciale care să organizeze provocări cu implicarea persoanelor marcante din cadrul partidelor de opoziţie

05 Februarie 2009, 16:34

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) susţine că a intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora instituţiile de forţă din R. Moldova pregătesc provocări pentru liderii opoziţiei. Mai exact, este vorba despre crearea unor grupuri speciale în organele de forţă ale statului care au drept sarcină organizarea provocărilor cu implicarea persoanelor marcante din cadrul partidelor de opoziţie şi a membrilor familiilor acestora, se arată într-o declaraţie a PLDM. Reprezentanţii instituţiilor de forţă, însă, au respins aceste acuzaţii, scrie Jurnal.md.

Potrivit PLDM, aceste grupuri vor încerca să plaseze substanţe narcotice, arme şi substanţe explozive în lucrurile şi automobilele unor membri ai opoziţiei şi ale familiilor acestora. De asemenea, aceste grupuri pot să creeze situaţii de accident sau conflicte în care să fie implicaţi cei din opoziţie. „Aceste ilegalităţi au scopul de a intimida şi a elimina din cursa electorală pe liderii partidelor de opoziţie şi, în consecinţă, - fraudarea alegerilor parlamentare.

Comuniştii şi acoliţii lor sunt decişi să facă uz de toate instrumentele şi metodele ilegale şi chiar criminale, pentru a se menţine cu orice preţ la putere”, se arată în declaraţia PLDM, care avertizează instituţiile de forţă că implicarea lor în  acţiuni ilegale, dar şi în procesul politic în general, este inadmisibilă şi are consecinţe juridice.

Centrului de presă al Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a respins acuzele PLDM. „Ceea ce se spune în această declaraţie sunt nişte aberaţii politice la adresa MAI. Instituţia nu este implicată în jocuri politice, ci apără adrepturile şi libertăţile cetăţenilor”, a declarat pentru Jurnal.md un responsabil din cadrul Centrului de presă al MAI. Şefa Serviciului de presă al Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Sabina Coloniicenco, nu a vrut să comenteze declaraţia PLDM, dar a precizat pentru Jurnal.md că „SIS este în afara politicului şi nu face reclamă partidelor”.

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu