Un foarte influent politician de la Kiev, Serghei Tighipko, a catalogat deunăzi Bucureştiul ca fiind o ameninţare şi un rival pentru Ucraina. De aceea, în opinia lui, ţara sa trebuie să se opună unirii Basarabiei cu România. Peste aceste declaraţii nu se poate nicidecum trece uşor. Asta cu atât mai mult cu cât ele, deşi exprimă o poziţie personală, au densitatea unui curent de opinie.

Seghei Tighipco, în treacăt fie spus, este originar din nordul Basarabiei. El a fost şef al Băncii Naţionale a Ucrainei şi ex-consilier al premierului Iulia Timoşenko, iar acum pretinde să joace un rol important în viitoarele alegeri prezidenţiale din ţara vecină. Punctul său de vedere, eminamente românofob şi, în consecinţă, antimoldovenesc, nu este întâmplător. El exprimă, într-un fel, o stare de spirit din mass-media de la Kiev, dar şi de pe scena politică ucraineană. Răsfoiţi presa ucraineană şi o să constataţi că este burduşită cu articole antiromâneşti.

Mai ţineţi minte gluma idioată a lui Victor Iuşcenko? Liderul de la Kiev, acum câteva luni, supărat pe unul dintre subalternii săi, l-a numit peiorativ „măi moldovene!”, fapt pentru care ulterior s-a văzut silit să-şi ceară scuze. Dar Dumnezeu cu el. Lăsăm de la noi. Până la urmă, contează nu atât vorbele deocheate şi jignitoare, cât faptele de multe ori josnice şi urâte.

Kievul împotriva tuturor

Afacerile de la canalul Bîstroie care omoară Delta, dubioasa ei implicare într-un scandal de spionaj împotriva României, toate acestea şi multe alte ieşiri ale Ucrainei sunt gesturi neamicale care dau de gândit. Nici atitudinea acesteia faţă de Republica Moldova nu pare să fie mai caldă sau deschisă.

Este adevărat că şi fostele autorităţi comuniste de la Chişinău nu au dovedit corectitudine în relaţiile cu oficialităţile de la Kiev. Iar în ce priveşte GUAM-ul, Voronin chiar l-a trădat pe Iuşcenko în cel mai mişelesc mod cu putinţă. Dar tot atât de adevărat e că şi Ucraina, în cei 18 ani de independenţă, de cele mai multe ori a tratat Republica Moldova de sus, cam ca Iuşcenko pe subordonatul său pe care l-a poreclit „măi moldovene!”.

Sperăm cu toţii ca noua putere democratică de la Chişinău să găsească soluţii pentru normalizarea şi ameliorarea continuă a raporturilor bilaterale cu Ucraina. Nu va fi însă uşor. Kievul, mai cu seamă după ce a fost înfrânt în Curtea Internaţională de Justiţie care a dat câştig de cauză Bucureştiului în ce priveşte delimitarea platoului continental din Marea Neagră, cataloghează astăzi România drept un adversar natural. Nici nu-i de mirare.

Ucraina este dispusă să lupte pentru supremaţie în Sud-Estul Europei. Problemele teritoriale şi impunătoarea minoritate românească din Ucraina nu fac altceva decât să alimenteze o rivalitate surdă între cele două state.

În aceste împrejurări, Kievul, aşa cum mărturiseşte, de altfel, Serghei Tighipko, va căuta să stăvilească, pe unde apucă, influenţa politică a României în zonă. Totodată, va încerca să menţină relaţii normale şi reciproc avantajoase cu Republica Moldova. Dar numai până la un punct. Ori de câte ori Chişinăul îşi va propune să se apropie de România, să aibă nişte raporturi privilegiate cu Bucureştiul, Ucraina, indiferent cine va conduce această ţară, se va opune vehement.

Conflict de interese

Astfel, Kievul nu priveşte cu ochi buni nu numai Bucureştiul, ci şi Chişinăul. Se întrezăreşte un conflict de interese strategice între Ucraina şi Republica Moldova. Cum-necum, ca să-şi creeze o trambulină pentru o eventuală aderare la UE, Chişinăul trebuie mai întâi să-şi sincronizeze cu România şi politicile externe, şi cadrul legislativ. În acelaşi timp, să obţină o integrare a economiei sale cu cea din dreapta Prutului. Numai pe această cale, Republica Moldova va putea să-şi croiască drum spre Europa.

E la mintea oricui că o atare stare de lucruri nu convine Kievului. Şi asta din două motive. În primul rând, apropierea dintre Bucureşti şi Chişinău va întări poziţiile geopolitice ale celui dintâi în detrimentul Ucrainei. În al doilea rând, în cazul în care Republica Moldova va devansa vecina sa din răsărit pe calea integrării europene, Kievul va risca să rămână în spate cu o enclavă rusească băgată în carantină.

De unde şi concluzia că în actualele împrejurări politice Kievul va prefera, pe de o parte, să blocheze procesul de integrare europeană a Chişinăului, iar pe de alta, să amâne până în pânzele albe soluţionarea conflictului transnistrean pentru a putea ţine Republica Moldova neclintită între Est şi Vest. Vorbind în termeni şahistici, ucrainenii se vor strădui să ne imobilizeze în poziţia ingrată de şah etern.

Astfel, noua guvernare democratică de la Chişinău se află într-o situaţie dificilă. Din punct de vedere strategic, interesele României şi Republicii Moldova coincid. Mai mult. Ele sunt atât de împletite, încât cea de-a doua are nevoie ca de aer de cea dintâi. Acest lucru însă nu este pe plac nici Kievului, nici Kremlinului. Asta indiferent de faptul dacă vor fi aliate sau, dimpotrivă, rivale cele două puteri slave.

Aşa fiind, Chişinăul va fi forţat să balanseze ca pe sârmă. Pentru a-şi consolida independenţa şi slăbi poziţiile politice şi cele economice ale Rusiei în ţară, el va urma neapărat să joace cartea ucraineană. Dar concomitent, ca să nu-şi taie craca de sub picioare, va trebui să aibă grijă ca să nu ajungă ostatic al  intereselor antiromâneşti ale Kievului în Republica Moldova.

Petru Bogatu,

Jurnal de Chişinău