Demisia lui Sandu este inevitabilă. INIMA MOLDOVEI va investiga crima președintei

Share:

Partidul Republican „Inima Moldovei” se declară revoltat de comportamentul ilegal al Preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care, sfidând statutul şi atribuţiile pe care le are, se implică în activitatea Partidului Acţiune şi Solidaritate, dar şi promovează narative ale acestei formaţiuni.

Astfel, unele persoane care au anunţat public că vor candida la alegerile parlamentare din acest an pe lista PAS au recunoscut că au fost invitate să facă acest lucru personal de către Maia Sandu. De asemenea, Maia Sandu îşi permite să şantajeze periodic alegătorii, promovând narative de genul că, dacă PAS nu va câştiga un nou mandat de guvernare, Moldova nu va adera la UE sau că în Moldova vor veni 10 mii de militari ruşi. Mai mult ca atât, Maia Sandu participă la şedinţele interne ale PAS, contrar statutului pe care-l are.

Grav este că organele responsabile ale statului tolerează aceste abuzuri evidente ale Preşedintelui RM, astfel încurajând-o indirect să comită noi abateri. Aceasta în condiţiile în care comportamentul Maiei Sandu prezintă deja un pericol real pentru desfăşurarea normală a campaniei electorale a alegerilor parlamentare.

Dat fiind această situaţie, Partidul Republican „Inima Moldovei” anunţă că iniţiază un amplu proces de documentare a tuturor acţiunilor şi declaraţiilor Preşedintelui Maia Sandu, care au tangenţă cu alegerile parlamentare şi care depăşesc statutul şi atribuţiile legale pe care le are. În baza acestui dosar, în următorul Parlament, Partidul Republican „Inima Moldovei” va pune în aplicare prevederile Articolului 89 din Constituţie, care prevede posibilitatea suspendării din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova.

De asemenea, Partidul Republican „Inima Moldovei” aminteşte şi cu această ocazie de angajamentul său de a constitui în viitorul Parlament o comisie de anchetă care să investigheze fraudarea alegerilor prezidenţiale în urma cărora Maia Sandu a obţinut al doilea mandat de Preşedinte. Vom apela la toate procedurile legale pentru a o înlătura din funcţie pe Maia Sandu, care, reieşind din unele suspiciuni rezonabile ce există, putem presupune că a ajuns Preşedinte prin fraudă, iar acum încalcă grosolan legislaţia, favorizând formaţiunea sa de buzunar – Partidul Acţiune şi Solidaritate.

Chişinău, 7 iulie 2025

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...
Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

Directorul IMAS Moldova, Doru Petruți, susține că apariția președintei Maia Sandu în emisiunea „În profunzime” a fost una dintre cele mai slabe prestații publice...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există mereu aceeași scuză: „nu sunt...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată pe obligativitate”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Doru Petruți critică prestația Maiei Sandu la o emisiune TV: „Una dintre cele mai slabe și mai grave apariții din ultimii ani”

Directorul IMAS Moldova, Doru Petruți, susține că apariția președintei Maia Sandu în emisiunea „În profunzime” a fost una dintre cele mai slabe prestații publice...

Horoscop 26 iunie – o să vi se împlinească un vis mai vechi

Horoscop 26 iunie - o zi cu rezolvări. O să ne vină idei, o să vină oameni care să ne sară în ajutor ca...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Renato Usatîi: „Republica Moldova are nevoie de o armată profesionistă, nu de una bazată...

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, respinge criticile formulate la adresa inițiativei sale privind eliminarea serviciului militar obligatoriu și susține că propunerea urmărește modernizarea Armatei...

Irina Vlah: PAS găsește salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea...

Asta este PAS: pentru ai lor se găsesc salarii de sute de mii de lei și miliarde pentru întreținerea puterii. Iar pentru pensionari există...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...