Japonia va construi o centrală solară spaţială
04 Septembrie 2009, 19:04Japonia, o ţară cu puţine resurse naturale, dar care deţine numeroase tehnologii de vârf, intenţionează să construiască o centrală solară spaţială care să trimită pe Terra energia înmagazinată pe orbită cu ajutorul unor fascicule laser sau a microundelor.
Săptămâna aceasta, la expirarea termenului de depunere a ofertelor, statul japonez a desemnat firmele şi organismele care trebuie să fabrice acest dispozitiv futurist, considerat vital de către autorităţile publice nipone, transmite MEDIAFAX.
Obiectivul acestui proiect ambiţios este aşezarea, în jurul anului 2030, pe orbita geostaţionară, la 36.000 de kilometri de Terra, a acestui dispozitiv echipat cu numeroase panouri solare .
Elemenţii fotovoltaici din spaţiu, la fel ca cei instalaţi pe solul terestru, vor converti energia razelor solare în electricitate , având, însă, o capacitate anuală de până la 10 ori mai mare.
Acest curent electric va fi la rândul lui transformat în flux energetic transmis prin fascicule laser sau prin microunde până pe Terra, unde va fi captat de o imensă antenă parabolică, fiind transformat apoi în electricitate.
“Deoarece este vorba de o formă de energie ecologică şi inepuizabilă , considerăm că acest sistem poate să contribuie la rezolvarea problemelor legate de insuficienţa energetică şi de încălzirea globală a Terrei din cauza gazelor cu efect de seră. Lumina Soarelui abundă în spaţiu”, au explicat cercetătorii japonezi de la Mitshubishi Heavy Industries (MHI).
Această uriaşă provocare ştiinţifică şi industrială, coordonată de Agenţia spaţială japoneză (JAXA), pare desprinsă din romanele SF, însă guvernul nipon lucrează la acest proiect încă din 1998. Un număr de 130 de cercetători, dispersaţi în 12 grupuri de lucru, participă la acest proiect.
Ministerele Economiei, Comerţului şi Industriei şi al Ştiinţei şi Tehnicii au încredinţat, începând cu 1 septembrie, dreptul de a fabrica acest dispozitiv companiei MHI şi Institutului de cercetare pentru fabricarea navelor spaţiale fără echipaj uman la bord.
Mai multe etape sunt prevăzute înainte de inaugurarea acestui dispozitiv spaţial, prevăzută pentru anul 2030.
Mai întâi, un satelit de testare, destinat experimentelor de transmitere a microundelor către Terra, va fi plasat pe orbita joasă, cu ajutorul unei rachete japoneze, în viitorul apropiat.
Apoi, experţii niponi vor verifica fezabilitatea unui ansamblu robotizat în spaţiu, alcătuit din elementele unei structuri fotovoltaice flexibile, a cărei putere va fi de 10 megawaţi, ce va pluti la aceeaşi altitudine cu Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Această etapă va avea loc în jurul anului 2020.
Ulterior, un prototip cu o putere de 250 de megawaţi va fi plasat pe orbita geostaţionară. El va fi folosit pentru a testa funcţionalitatea şi competitivitatea financiară a proiectului.
Scopul final constă în producerea de electricitate la un cost care să nu fie prohibitiv comparativ cu celelelate tipuri de energie.
Cercetătorii japonezi vor să construiască un sistem definitiv de 1.000 megawaţi, care să permită producerea, în 2030, a unui kilowat-oră (kWh) la un tarif de 8 yeni (0,06 euro), de aproximativ şase ori mai mic decât tariful actual.
Chiar dacă tariful este atractiv, guvernul nipon va trebui să convingă populaţia. Potrivit unui studiu realizat în 2004 de către JAXA, pe un eşantion de 1.000 de persoane, securitatea este principalul motiv de nelinişte în rândul populaţiei, deoarece cuvintele “laser” şi “microunde” trezesc multă teamă în minţile japonezilor.