Un copil de 2 ani din Spania a murit după ce a fost uitat ore în șir într-o maşină parcată în soare, pe caniculă

Share:

Un copil de 2 ani din Spania a murit după ce a fost uitat ore în șir într-o maşină parcată în soare, pe caniculă

Salvatorii, avertizaţi marţi după prânz, nu au reuşit să reanime copilul, a declarat un purtător de cuvânt al Mossos d’Esquadra, poliţia catalană.

”Totul sugerează că este vorba despre o neglijenţă din partea tatălui. Copilul a rămas toată dimineaţa într-o maşină închisă, în soare. Era imposibil să supravieţuiască. Este vorba despre o insolaţie. Chiar şi un adult ar fi murit”, a declarat el.

O anchetă a fost deschisă, a anunţat purtătorul de cuvânt.

La Valls au fost până la 32°C la umbră marţi dimineaţa, potrivit unor date oficiale ale Agenţiei Meteorologice spaniole.

Un val intens de căldură afectează Spania de mai multe zile, cu vârfuri care depăşesc 40°C în numeroase zone ale ţării, în care s-au înregistrat recorduri ale unor temperaturi maxime în iunie în mai multe localităţi.

Sâmbătă, doi drumari au murit în timp ce munceau în Spania, din cauza insolaţiei, unul la Cordoba, celălalt la Barcelona.

În Spania, o ţară europeană aflată în prima linie a modificărilor climatice, ultimii trei ani au fost cei mai calzi înregistraţi vreodată, în care au avut loc mai multe valuri de căldură şi s-au înregistrat temperaturi-record.

Potrivit unor cercetători, fenomene meteorologice extreme – de exemplu valuri de căldură şi furtuni – sunt tot mai intense, din cauza modificărilor climatice.

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...
Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...
Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...
Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar obligatoriu și trecerea la serviciu militar doar pe bază de...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

VIDEO LIVE | „Luptăm ca pâinea, energia și medicamentele să nu se scumpească”. Apelul deputatului Partidului Nostru, Serghei Ivanov către cetățeni, pentru a explica...

Deputatul Partidului Nostru, Serghei Ivanov, președinte al Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară, fermier de profesie, a venit cu un apel către cetățeni. El...

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Partidul Nostru a depus la Curtea Constituțională proiectul constituțional de anulare a serviciului militar...

Partidul Nostru anunță că a depus la Curtea Constituțională un proiect de lege privind modificarea Constituției Republicii Moldova, prin care se propune consacrarea la...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

VIDEO | Victoria Furtună cere investigarea suspiciunilor privind angajarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită procurorilor să examineze cu „maximă seriozitate” informațiile privind angajarea și remunerarea Anastasiei Taburceanu la MoldATSA, afirmând că,...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...