206 percheziții într-un dosar vizând acte de identitate românești false pentru cetățenii inclusiv din Republica Moldova

Share:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), au pus în aplicare, în cursul zilei de astăzi, 1 iulie 2025, un număr de 206 mandate de percheziție domiciliară la sediile unor instituții publice și la locuintele unor persoane fizice.

Activitățile operative sunt realizate într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită și fals informatic de către funcționari publici de pe raza județului Botoșani, precum și cu privire la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.

Ancheta vizează destructurarea unei rețele care, prin intermediul unor funcționari publici dintr-un serviciu de evidența populației și o primărie, a obținut documente de identitate românești neconforme cu realitatea pentru persoane născute în Federația Rusă, Ucraina si Republica Moldova.

Datele nereale se referă la domiciliul persoanei, care este fictiv, deoarece beneficiarul nu a locuit niciodată la adresa respectivă, dar și la alte atribute de identificare a persoanei, respectiv nume, prenume, data nașterii, locul nașterii, totul cu scopul obținerii de către beneficiar a unui act de identitate, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței în România.

Datele menționate, care în unele cazuri prezintă o identitate diferită de cea reală a beneficiarilor, în condițiile în care marea lor majoritate au depus certificate de cetățenie română anterior falsificate, sunt incluse în Registrul Național de Evidență a Persoanelor.

În mod concret, beneficiarii au obținut cărți de identitate pe baza unor certificate care atestau dobândirea cetățeniei române și care anterior au fost falsificate, cu stabilirea domiciliului la imobile aparținând unor cetățeni români care nu erau titularii spațiului respectiv si chiar fără acordul lor, prin întocmirea în fals a declarațiilor de luare în spațiu și implicit fără prezența lor în fața funcționarului de la Serviciul de Evidență a Persoanelor.

Astfel, în cursul anilor 2023-2024, pe raza unui serviciu de evidență a populației și-au stabilit domiciliul în mod fictiv un număr de 7.000 de persoane născute în Federația Rusă, Ucraina, Republica Moldova sau alte state, foste republici sovietice.

Activitățile au fost efectuate în colaborare cu Serviciul tehnic din cadrul PÎCCJ, Inspectoratul General de Aviaţie și gruparea de Jandarmerie mobilă Bacău.

Precizăm că percheziţia domiciliară este un procedeu probatoriu reglementat de Codul de procedură penală, în vederea descoperirii și strângerii probelor necesare soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...
Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...
Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...
Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

VIDEO | Ion Ceban: Decizia privind viitorul satelor trebuie să aparțină oamenilor

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul MAN, Ion Ceban, a declarat că formațiunea pe care o conduce susține modificarea Constituției pentru eliminarea raioanelor,...

Ioniță: Statul plătește peste 6 miliarde de lei anual doar pentru dobânzi

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că autoritățile trebuie să explice deschis motivele noii politici bugetar-fiscale și să recunoască presiunea tot mai mare asupra finanțelor...

Horoscop 25 iunie – Vi se împlinesc niște așteptări

Horoscop 25 iunie - să fim atenți la decizii astăzi. Situațiile în care o să ne aflăm par clare, fără echivoc, dar la o...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de mandat

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o...

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Partidul Republican „Inima Moldovei”, la Curtea Constituțională, contestă excluderea de la alegeri fără un...

Partidul Republican „Inima Moldovei” solicită Curţii Constituţionale o examinare separată a mecanismului legal aplicat în raport cu formaţiunea politică. Mai exact, partidul a înaintat un...

Victoria Furtună cere Guvernului să prezinte raportul de activitate după 235 de zile de...

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită Guvernului să prezinte public un raport detaliat privind activitatea desfășurată în cele 235 de zile de la...

Ion Ceban acuză PAS că blochează proiectele de infrastructură ale Chișinăului: „Se expun împotriva...

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că reprezentanții PAS din Consiliul Municipal Chișinău împiedică adoptarea unor proiecte importante pentru dezvoltarea orașului, în...