Alexandr Berlinschii cere guvernării să depășească orgoliile și să asculte opoziția: „Pe hârtie scrie frumos, dar justiția e în criză”

Share:

Există o discrepanță majoră dintre discursurile oficiale ale guvernării și realitatea din teren. În timp ce de la tribune se vorbește despre succesele reformei, vetting și progrese rapide în combaterea corupției, justiția este măcinată de un deficit acut de personal și de blocaje procedurale severe.

Deputatul fracțiunii „Partidul Nostru”, membrul Comisiei juridice, numiri și imunități, Alexandr Berlinschii, a avertizat că ritmul lent de examinare a dosarelor și deficitul critic de personal din instanțe pot bloca parcursul de integrare europeană. Berlinschii a prezentat date alarmante privind lipsa de cadre din sistemul de justiție, menționând că în instanțele de fond există o vacanță a funcțiilor de judecător de circa 40%, la Curtea de Apel deficitul depășește 30%, iar la Curtea Supremă de Justiție s-a ajuns la o vacanță de 50%.

„Știți că, în ziua de astăzi, pentru a fi stabilită o ședință de judecată, este nevoie de mai bine de un an și ceva. Nu cred că cu asemenea justiție sau cu asemenea proces de examinare a dosarelor o să avansăm rapid pe calea de integrare europeană”, a declarat Berlinschii în cadrul dezbaterilor de la postul public de televiziune Moldova 1.

Pe lângă problemele de logistică și personal, deputatul a taxat dur calitatea actului legislativ, amintind de adoptarea unor „legi cu dedicație” în plenul Parlamentului, prin care un expert extern ar fi fost inclus în comisiile de vetting după modificarea rapidă a legislației în mai puțin de 24 de ore. Berlinschii a subliniat că actualele blocaje sunt consecința directă a acelor decizii, fapt confirmat și de o opinie critică a Comisiei de la Veneția, care a coincis cu argumentele invocate anterior de opoziție.

„Acum se culeg roadele. Dar sperăm că nu vom avea acele derapaje care au fost anterior comise, inclusiv în plenul Parlamentului. Deci, mesajul meu este în felul următor: da, pe hârtie scrie frumos, însă, în realitate, lucrurile nu stau chiar atât de roz. De aceea, sper că va fi voință politică și că guvernarea va asculta și de opoziție, de propunerile noastre constructive”, a conchis Alexandr Berlinschii.

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii. Prima soluție vizează responsabilizarea...
Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va decide cine va reprezenta Europa în eventualele discuții directe cu Rusia, conform unui interviu publicat de media...
Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, se află la Londra pentru întrevederi cu oficiali de rang înalt și cu conducerea Băncii Europene pentru Reconstrucție...
Politicianul Petr Vlah afirmă că se discută despre noi cerințe față de viitorii candidaţi la funcţia de başcan al Găgăuziei, în special despre condiţia...

Subscribe to our magazine

━ Hot News

Zelenski: Ucraina va decide cine reprezintă Europa în discuţiile directe cu Rusia

Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va decide cine va reprezenta Europa în eventualele discuții directe cu Rusia, conform unui interviu publicat de media...

VIDEO | Ion Ceban la Londra: Chișinăul are peste 30 de proiecte realizate prin instrumente de suport european

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, se află la Londra pentru întrevederi cu oficiali de rang înalt și cu conducerea Băncii Europene pentru Reconstrucție...

Petr Vlah, despre posibilele cerințe față de viitorul Bașcan: Se pregătește un fitru suplimentar!

Politicianul Petr Vlah afirmă că se discută despre noi cerințe față de viitorii candidaţi la funcţia de başcan al Găgăuziei, în special despre condiţia...

VIDEO | Victoria Furtună afirmă că este cercetată pentru opiniile sale privind familia tradițională

Victoria Furtună afirmă că a fost chemată la audieri în urma unei solicitări depuse de Centrul de Informații GENDERDOC-M, după ce a publicat un...

VIDEO | Olesea Stamate: „Reformele în justiție nu se mai fac nici pentru cetățeni, nici pe agenda UE. Pentru cine se desenează?”

Fosta deputată PAS Olesea Stamate a criticat dur propunerea autorităților privind verificarea integrală a judecătorilor (full vetting), afirmând că aceasta contravine direct cerințelor formulate...

Renato Usatîi propune două soluții pentru recuperarea banilor pierduți de victimele escrocheriilor online

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, anunță două soluții prin care persoanele păgubite de escrocheriile telefonice și online și-ar putea recupera banii. Prima soluție vizează responsabilizarea...

Dușmanul invizibil al Irinei Vlah

Irina Vlah are un dușman invizibil și acest lucru devine tot mai clar. Judecând după toate câte se întâmplă, pentru acest dușman Irina Vlah...

VIDEO | Victoria Furtună afirmă că este cercetată pentru opiniile sale privind familia tradițională

Victoria Furtună afirmă că a fost chemată la audieri în urma unei solicitări depuse de Centrul de Informații GENDERDOC-M, după ce a publicat un...

VIDEO | Ion Ceban la Londra: Chișinăul are peste 30 de proiecte realizate prin...

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, se află la Londra pentru întrevederi cu oficiali de rang înalt și cu conducerea Băncii Europene pentru Reconstrucție...