AIE: Acţiunile comuniştilor se vor solda cu grave consecinţe sociale, economice şi politice
25 August 2009, 12:22„Coaliţia de guvernare Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE), care alcătuieşte majoritatea parlamentară de 53 de mandate în Parlamentul ales pe 29 iulie 2009, a iniţiat marţi, 25 august, dialogul politic cu partidul comuniştilor în vederea identificării unor soluţii durabile la criza politică şi social-economică din Republica Moldova, în temeiul respectării şi promovării intereselor fundamentale ale societăţii: integrarea europeană şi asigurarea integrităţii teritoriale a republicii, construcţia statului de drept, consolidarea democraţiei, respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, plata fără întârzieri a pensiilor şi salariilor, eradicarea sărăciei în care se află majoritatea populaţiei, diminuarea impactului crizei economice şi asigurarea stabilităţii în ţară”, se spune într-o declaraţie a AIE difuzată prin intermediul serviciului Comunicate.md.
Potrivit declaraţiei, „demersul constructiv al Alianţei pentru Integrarea Europeană a fost respins de PCRM”, iar AIE „consideră că, prin atitudinea sa care sfidează rezultatele alegerilor, PCRM nu doreşte să realizeze transferul legal, democratic şi civilizat al Puterii către AIE. Pentru prima dată după anul 2001, s-a creat o majoritate parlamentară ce întruneşte sprijinul direct al majorităţii alegătorilor - peste 51% de sufragii direct exprimate sau peste 800 de mii de voturi. În legislaturile anterioare comuniştii au primit majoritatea mandatelor doar datorită redistribuirii, însă niciodată nu au avut mai mult de jumătate din voturile direct exprimate. În aceste condiţii, PCRM este obligat de voinţa poporului să accepte noua majoritate de guvernare; în caz contrar, PCRM se plasează în afara dialogului politic constructiv”.
Potrivit AIE, „acţiunile comuniştilor se vor solda cu grave consecinţe sociale, economice şi politice: aprofundarea instabilităţii politice interne; blocarea constituirii organelor administraţiei centrale de stat; împiedicarea refacerii relaţiilor cu instituţiile financiare internaţionale şi a acordării ajutoarelor financiare de urgenţă din partea lor; slăbirea capacităţii administrative a Republicii Moldova şi creşterea vulnerabilităţii sale în contextul crizei regionale şi globale; intrarea Republicii Moldova în incapacitate de plată la deservirea creditelor externe; provocarea unei catastrofe umanitare cauzată de neplata pensiilor şi a salariilor; declanşarea, în final, a alegerilor parlamentare anticipate. Întreaga răspundere pentru aceste consecinţe dezastruoase revine pe seama partidului comuniştilor.”
Textul complet al declaraţiei AIE îl găsiţi AICI.
TOTUL PORNESTE INDISCUTABIL DE LA ACEST NEBUN AFLAT IN ULTIMA FAZA A BOLII -V.VORONIN … DUPA O REINCARCARE A “BATERIILOR” LA UMBRA PALMIERILOR OTOMANI ,BRUTA ANALFABETA A REINCEPUT POLITICA SA DE INVRAJBIRE ,DE ACUTIZARE A CONFLICTELOR ,DE FOLOSIRE A UNUI TON VIOLENT SI GANGSTERESC LA ADRESA OPOZANTILOR REGIMULUI SAU … E POSIBIL CA NEBUNUL SA CREEZE ANUME ACEST HAOS ,IN SCOPUL ORGANIZARII UNEI LOVITURI DE STAT ,SUB SLOGANUL “SA SALVAM PATRIA” …CHIPURILE … ACEASTA VARIANTA PARE CEA MAI PLAUZIBILA . COMUNISTII SE PREGATESC SA-SI JOACE ULTIMA CARTE … PUCIUL .