Rusia susţine PCRM?

22 August 2009, 08:55

Unul din subiectele de baza in discutiile de vineri dintre presedintele rus Dmitri Medvedev si presedintele moldovean in exercitiu Vladimir Voronin a fost posibilitatea mentinerii puterii de catre Partidul Comunistilor in R. Moldova.

In urma alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie, o majoritate de 53 de mandate din cele 101 ale Parlamentului a revenit partidelor de opozitie, care astfel pot alege conducerea forului legislativ si cabinetul de ministri.

Partidul Comunistilor, care se afla la conducerea tarii din 2001, cauta cai pentru a “stramtora” alianta care a invins in alegeri, scrie Novii Reghion, citand un comentariu al serviciului in limba rusa al postului de radio BBC.

Voronin, care isi incheie al doilea si ultimul - conform Constitutiei - mandat prezidential, spera sa ocupe functia de presedinte al Parlamentului, foarte importanta in Republica Moldova. Pentru aceasta, grupul sau parlamentar, care are 48 de mandate, mai are nevoie de sustinerea a minim patru deputati din Alianta.

“Cred ca Voronin va solicita Rusiei, in persoana lui Medvedev, sa-i ofere sprijin in atingerea acestui scop”, spune adjuncta sectiei pentru politicile statelor din vecinatatea apropiata a publicatiei ruse Nezavisimaia Gazeta, Svetlana Gamova, notează NewsIn.

Ea nu exclude posibilitatea ca pozitia lui Voronin sa fie primita cu receptivitate de conducerea rusa.

In opinia expertei, Moscova ar putea influenta doua din cele patru partide din opozitie - Alianta Moldova Noastra a lui Serafim Urechean si Partidul Democrat al lui Marian Lupu. Gamova este de parere ca Rusia isi va folosi canalele de influenta pentru a-i convinge pe liderii celor doua partide sa sustina comunistii.

“Cred ca Rusia va incerca sa-l ajute pe Voronin, pentru ca opozitia, mai ales partidele liberale care sunt lidere ale coalitiei, in cazul venirii la putere, indiscutabil in timp vor duce Moldova in UE si nu exclud ca si in NATO. Iar acest lucru nu intra in calculele Rusiei”, a declarat Gamova in emisiunea Dimineata la BBC. Rusia isi va folosi tot arsenalul pentru ca acest lucru sa nu se intample, mai spune experta.

Agentia Novii Reghion il mai citeaza pe Marian Lupu, pe care il considera drept principalul candidat la functia de sef de stat si care, vineri, a salutat vizita lui Vladimir Voronin la Soci. “Orice contacte cu conducerea Rusiei sunt un lucru pozitiv”, a declarat Lupu.

Potrivit ITAR-TASS, Lupu a declarat ca deocamdata conducerea Rusiei nu i-a contactat pe reprezentantii opozitiei moldovene venite la putere. In plus, liderul Partidului Democrat si-a exprimat speranta ca Kremlinul “va face pasi in directia consolidarii societatii moldovenesti”.

Intr-un recent interviu acordat NewsIn, Lupu a declarat ca este mai mult ca sigur ca nimeni dintre partenerii externi ai Chisinaului nu si-a stabilit ca sarcina sa vina cu niste interferente dure in cadrul situatei politice interne din Republica Moldova. “Dar oricum, suntem si noi intr-un spatiu geografic, suntem intr-un anumit spatiu de interese politice si dialogul este prezent si cu factorii din exterior”, a declarat Marian Lupu.

Pe de alta parte, un comunicat al serviciului de presa al presedintelui moldovean spune ca in cadrul discutiilor de vineri de la Soci presedintele in exercitiu Vladimir Voronin a discutat cu presedintele Medvedev inclusiv despre “situatia politica destul de dificila creata in Republica Moldova in urma alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie”, fara a da insa mai multe detalii la acest capitol, scrie NewsIn.

Comunicatul spune ca Vladimir Voronin si Dmitri Medvedev “au efectuat un amplu schimb de opinii vizand relatiile de colaborare moldo-rusa”. O atentie deosebita a fost acordata examinarii unor posibile masuri comune de depasire a consecintelor crizei financiar-economice, aceasta din urma avand un impact negativ asupra volumului schimburilor de marfuri dintre cele doua tari.

In cursul intrevederii au fost discutate, de asemenea, chestiuni de actualitate care vizeaza cooperarea in cadrul Comunitatii Statelor Independente. Au fost facute unele bilanturi prealabile ale presedintiei Republicii Moldova in CSI. Cei doi presedinti au abordat subiectul pregatirii pentru summit-ul CSI planificat pentru luna octombrie la Chisinau si in cadrul caruia Republica Moldova va transmite Federatiei Ruse mandatul de presedinte in aceasta organizatie.

O alta tema a discutiilor anuntata oficial a constituit-o reglementarea transnistreana, precum si chestiunile vizand reluarea procesului de negocieri in formatul “5+2″, transmite NewsIn.

In declaratiile pentru presa Vladimir Voronin si Dmitri Medvedev au salutat caracterul permanent al consultarilor dintre cei doi sefi de stat - atat la nivel bilateral, cat si in cadrul unor manifestari comune ale Comunitatii, “fapt care faciliteaza solutionarea operativa a diverselor chestiuni ce tin de raporturile dintre Republica Moldova si Federatia Rusa”, sustine serviciul de presa al presedintelui moldovean.

Comentarii (2 comentarii)

alex
a comentat la 22 August 2009, 11:08

cititi bine si aici http://www.mk.ru/26430/26430.html

Cetatean
a comentat la 23 August 2009, 08:34

Daca Voronin afirma ca PCRM a scos tara din evul mediu inseamna ca a bagat-o in comuna primitiva

Comenteaza

Nume *

Mail *

Web


Comentariu