Dorin Chirtoacă cere autorităţilor centrale „încetarea abuzurilor” asupra Primăriei
19 August 2009, 16:33Primarul municipiului Chişinău Dorin Chirtoacă cere autorităţilor centrale ale statului să stopeze acţiunile îndreptate împotriva primăriei pentru neasigurarea cu spaţiu locativ a angajaţilor instituţiilor din domeniul justiţiei şi organelor de drept. Dl Chirtoacă a invocat în acest sens o decizie a CEDO care a depistat lacune în prevederile legale respective, transmite Imedia.
Chirtoacă a făcut referire miercuri, într-o conferinţă de presă la o hotărâre recentă a CEDO în cauza unor angajaţi ai procuraturii, poliţiei şi judecători, care au solicitat administraţiei locale să li se atribuie spaţiu locativ gratuit în conformitate cu legislaţia, dar nu l-au primit din cauza că autorităţile locale nu au prevăzuţi bani pentru aceasta.
În cauza „Olaru şi alţii contra Moldovei”, CEDO a constatat că problemele ce ţin de acordarea cu spaţiu locativ a persoanelor respective provin din prevederile legislative moldoveneşti care acordă locuinţe sociale unor numeroase categorii de persoane fără a furniza surse adecvate pentru aceste proiecte sociale.
Conform Cartei autonomiei locale, dacă administraţia centrală transferă anumite sarcini în adresa celei locale, trebuie să asigure şi mijloacele financiare necesare, a menţionat Dorin Chirtoacă. El a cerut autorităţilor să înceteze blocarea conturilor, prezentarea titlurilor executorii şi să-şi îndeplinească obligaţiunile în vederea asigurării persoanelor respective cu spaţiu locativ, aşa cum cere legislaţia.
Solicitat de Imedia, reprezentantul guvernului la CEDO, Vladimir Grosu a declarat că guvernul a recunoscut în faţa Curţii de la Strasbourg că există probleme sistemice în privinţa executării hotărârii judecătoreşti la nivel naţional în ceea ce priveşte asigurarea cu spaţiu locativ. Soluţiile trebuie să fie elaborate în decurs de un an, conform hotărâri CEDO, a explicat Grosu.
De asemenea, potrivit dlui Grosu, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect de lege care propune excluderea unor categorii de persoane din lista celor care trebuie asigurate cu spaţiu locativ, dar la moment de faţă nu există un parlament care să examineze acest proiect. Reprezentantul Guvernului a spus că nu crede că hotărârea CEDO va fi atacată la Marea Cameră. „Sunt oameni care aşteaptă soluţionarea problemelor lor, dar până la urmă o decizie în acest sens va fi adoptată de guvern”, a conchis el.
CEDO a pronunţat hotărârea „Olaru şi alţii contra Moldovei” la 28 iulie. Prin aceeaşi hotărâre, Curtea a declarat că va amâna procedurile în toate cererile pe care le va primi după pronunţarea prezentei hotărâri, în care reclamanţii se vor plânge exclusiv de neexecutare şi/sau de executarea întârziată a hotărârilor judecătoreşti privind acordarea locuinţelor sociale. Curtea a considerat că, în termen de 1 an de la data când prezenta hotărâre va deveni definitivă, Guvernul trebuie să acorde o redresare adecvată şi suficientă tuturor victimelor neexecutării sau executării întârziate a hotărârilor privind acordarea locuinţelor sociale care au depus cereri la Curte înainte de pronunţarea prezentei hotărâri.