Ea e frumoasa lui Obama
28 Ianuarie 2009, 14:31Administraţia prezidenţială a Statelor Unite a fost de-a lungul timpului zguduită de câteva scandaluri sexuale. Cel mai celebru dintre acestea este fără doar şi poate “Sexgate”, incidentul în care Bill Clinton a recunoscut că a avut “o relaţie nepotrivită” cu stagiara Monica Lewinsky. Din câte se pare, preşedinţilor americani le plac femeile frumoase. George W. Bush însuşi a fost suspectat de o legătură secretă cu Condoleezza Rice. Scandalurile însă sunt departe de a se fi terminat. Deşi administraţia s-a schimbat, femeile frumoase continuă să se perinde pe la Casa Albă, scrie Ziarulring.ro
Ali Campoverdi a ajuns de la stadiul de fotomodel la secretară la cancelaria prezidenţială de la Casa Albă. În vârstă de 26 de ani, frumoasa Ali a pozat, în 2004, în ipostaze sexy în revista americană Maxim, dar a apărut şi în filmele „Constantine” şi „Aviatorul”. Actualul ei loc de muncă l-a obţinut datorită iubitului ei, Jon Favreau, care este responsabil cu alcătuirea discursurilor prezidenţiale. Imediat ce presa americană a aflat despre prezenţa tinerei la Casa Albă, a început imediat să facă speculaţii, ajungând chiar să spună că Ali va cauza un al doilea „Sexgate”. Cum Obama este văzut ca un familist convins, există totuşi şanse mici ca Ali să ajungă la fel de cunoscută ca Monica Lewinsky. Cu toate acestea, ea se poate consola cu gândul că, făra doar şi poate, este cea mai ispititoare prezenţă de la Casa Albă, notează Ziarulring.ro.
Scandalul „Monica Lewinsky”
În 1998, în timpul administraţiei lui Bill Clinton, Casa Albă a fost zguduită de cel mai mare scandal sexual din istoria sa. Monica Lewinsky, care timp de aproape doi ani a fost secretara preşedintelui, a recunoscut că a întreţinut raporturi sexuale cu Bill Clinton. Ancheta ce a urmat i-a distrus reputaţia democratului şi a contribuit decisiv la triumful partidului republican la alegerile din 2000.
George W. Bush, bănuit şi el de infidelitate
Potrivit portalului Ring.ro, în 2005, presa americană a publicat mărturiile unor angajaţi de la Casa Albă, ce ar fi putut isca un nou „Sexgate”. Conform acestora, în 2005, preşedintele a avut o scurtă aventură amoroasă cu Condoleezza Rice. Cu toate că o investigaţie a fost demarată la Casa Albă, nu au fost găsite dovezi care să susţină afirmaţiile făcute. Chiar şi aşa, zvonurile i-au mai diminuat din popularitate preşedintelui, mai ales în rândul conservatorilor, care nu vedeau cu ochii buni relaţiile interrasiale.