Ghimpu: Nu voi aplica Constituţia aşa cum o înţelege PCRM, dar strict cu prevederile acesteia

Preşedintele parlamentului, Mihai Ghimpu a respins miercuri, 9 decembrie, declaraţia reprezentantului PCRM privind dizolvarea imediată a parlamentului, spunând că în conformitate cu legislaţia în vigoare, aceasta se poate întâmpla doar după un an de la ultima dizolvare, care a avut loc în iulie 2009, notează Info-Prim Neo.


09 Decembrie 2009 | 1 comentariu

A încercat să fure maşina poliţiei cu tot cu poliţişti în ea

Un tanar din Ungaria nu si-a ales bine nici momentul, nici masina pe care a vrut sa o fure. Dupa ce a observat ca soferul a coborat si a lasat cheile in contact, un tanar a incercat sa fure o masina de politie.

Din pacate pentru el, nu a observat ca pe locurile din spate mai erau alti doi politisti, informeaza Caboodle.


Bate Vântu prin UNIMEDIA

Compania Ştiri Media Grup din Chişinău, parteneră a grupului Realitatea-Catavencu din România, a semnat un acord privind demararea procesului de preluare a pachetului majoritar de acţiuni al New Media Group din R. Moldova, pornind, astfel, un parteneriat strategic pentru dezvoltarea comună a unui portofoliu complex de produse new media, în cadrul unei companii unice, dedicate Internetului.

“Am acceptat propunerea de parteneriat, deoarece considerăm că piaţa new-media din Republica Moldova se află încă în faza incipientă de dezvoltare.


09 Decembrie 2009 | 2 comentarii

Medvedev sare în apărarea presei de limba rusă din Moldova

„Rusia trebuie să ajute presa de limbă rusă din Republica Moldova şi nu văd în aceasta un amestec în politica naţională a ţării”, a declarat Dmitri Medvedev, liderul de la Kremlin, comunică Agenţia Monitor Media.

Agenţia Monitor Media precizează că Medvedev a făcut această afirmaţie la cea de-a patra ediţie a Forului mass-media din Europa şi Asia, care îşi desfăşoară lucrările la Moscova în zilele de 9 şi decembrie, fiind întrebat de un jurnalist din Moldova (Aleksandr Isaev, redactorul-şef al publicaţiei „Kommunist”) „dacă presa rusă din CSI ar putea conta pe ajutorul Moscovei”.


09 Decembrie 2009 | 4 comentarii

PCRM cere dizolvarea imediată a Parlamentului

Partidul Comuniştilor (PCRM) cere dizolvarea imediată a parlamentului ca urmare a nealegerii preşedintelui pe 7 decembrie, notează Info-Prim Neo.


09 Decembrie 2009 | 4 comentarii

Student ucrainean, ucis de guma de mestecat explozivă

Un tanar de 25 de ani din Ucraina, student la Facultatea de Chimie, si-a pierdut viata, sambata seara, dupa ce a mestecat din greseala o guma de mestecat exploziva.

Cadavrul tanarului a fost gasit de catre parinti, care au intrat in camera sa dupa ce au auzit un zgomot puternic, gasindu-l pe baiat fara suflare, cu craniul sfaramat de o explozie, transmite Sky News.


Probe împotriva lui Papuc “nu sunt”

„Probe referitor la implicarea fostului ministru de interne în evenimentele din aprilie nu sunt”. Acestea au fost concluziile procurorilor după circa trei ore cât a fost audiat ex-ministrul afacerilor de interne, Gheorghe Papuc, la Procuratura Generală în calitate de martor pe dosarele evenimentelor din 7 aprilie, precum şi pe faptul acţiunilor factorilor de decizie ai Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”, în noaptea de 7 spre 8 aprilie, transmite Info-Prim Neo.


Initiativa de eliminare a vizelor pentru rusi in UE

Ministerul de Externe al Italiei se pronunta pentru eliminarea vizelor pentru cetatenii rusi care calatoresc in UE in 2010.

Ministrul de externe italian Franco Frattini a declarat, intr-un interviu pentru canalul TV Russia Today, ca Italia intentioneaza sa avanseze propunerea anul viitor in Consiliul European. Seful diplomatiei de la Roma a explicat ca dupa Tratatul de la Lisabona contextul este favorabil, pentru ca deciziile se vor lua cu vot majoritar, fiind imposibil ca o tara sa blocheze decizia celorlalti 26. “Sunt sigur ca va exista o majoritate suficienta pentru eliminarea vizelor pentru rusi”, a adaugat Frattini.


09 Decembrie 2009 | 3 comentarii

Kommersant: Revansa comunistilor moldoveni se poate solda cu un esec

„Ratingul comunistilor cade rapid si pe urmele lui Voronin paseste Filat, popularitatea caruia creste datorita conducerii eficiente a Guvernului si negocierilor cu institutiile financiare internationale”, remarca Kommersant cu referinta la Arcadie Barbarosie, directorul IPP.


09 Decembrie 2009 | 4 comentarii

Dl Nuştiu şi sondajele de opinie

Am tot respectul pentru truda sociologilor serioşi şi, respectiv, pentru sondajele lor de opinie, scrie Constantin Tănase în TIMPUL.

Sunt, evident, şi sondaje mai puţin serioase (nu doresc să dau nume), pe care le citesc ca pe un horoscop. Oricum, le frunzăresc cu interes pe toate, pentru că există un compartiment la care niciun sondaj nu greşeşte mai mult decât marja promisă. Explic. În toate sondajele, alături de răspunsurile „DA” şi „NU”, este prevăzută posibilitatea de a răspunde şi „NU ŞTIU” („NU POT APRECIA”).


09 Decembrie 2009 | 6 comentarii