În doi ani s-a dublat pirateria software, Microsoft

Corporaţia Microsoft a anunţat că în ultimii doi ani s-a dublat numărul calculatoarelor pe care rulează programe piratate, fapt ce reprezintă o ameninţare la adresa securităţii datelor de pe aceste calculatoare pentru că o mare parte din programele piratate conţin viruşi informatici, informează AFP.

‘Se dovedeşte că piraţii software dispun de veritabile coduri informatice’, susţine David Finn, directorul departamentului de luptă împotriva pirateriei de la Microsoft.


Conducerea Parlamentului presează “Teleradio-Moldova”, declaraţie

Administraţia Companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM) declară că „este în continuare ţinta unor acţiuni de imixtiune din partea conducerii Parlamentului”, transmite Agenţia Monitor Media.

Cu titlu de replică la acuzaţiile spicherului Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al R. Moldova, cu privire la accesul limitat la TRM al reprezentanţilor Alianţei pentru Integrare Europeană, administraţia Companiei declară că acestea reprezintă „o nouă încercare de a denatura starea adevărată a lucrurilor, a face presiune asupra Companiei şi de a lua controlul asupra instituţiei”.


04 Decembrie 2009 | 1 comentariu

Tkaciuk: Întrevederea dintre Lupu şi Voronin a fost “destul de tensionată“

Deputatul comunist Mark Tkaciuk a declarat pentru agenţia pro-comunistă Omega că întîlnirea de azi dintre Lupu şi Voronin a fost “destul de tensionată“.

Întrevederea n-a fost constructivă dacă ţinem cont de „aspiraţiile noastre de a extinde interpretarea celor 12 propuneri venite din partea Partidului Democrat“, a declarat Tkaciuk, făcând o evaluare a propunerilor PD, “care sunt foarte declarative şi nu reprezintă un obiect al unor anumite înţelegeri“.


04 Decembrie 2009 | 2 comentarii

Ministerul de externe examinează cazul ambasadorului Camerzan relatat de presa portugheză

Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) examinează cu atenţie faptele relatate de presa presa portugheză privind presupusa implicare a unor funcţionari din cadrul Ambasadei R. Moldova în Portugalia în acţiuni frauduloase de organizare a imigraţiei ilegale, a declarat pentru Info-Prim Neo purtătorul de cuvânt al MAEIE, Valeriu Turea.


04 Decembrie 2009 | 1 comentariu

Marian Lupu s-a întîlnit cu Vladimir Voronin

Asa cum a promis, liderul Partidului Comunistilor s-a intalnit astazi cu presedintele Partidului Democrat, Marian Lupu.


Voronin şi Filat se vor întâlni să discute despre alegerea preşedintelui

Premierul Vlad Filat a declarat că va avea astăzi, 4 decembrie, o întâlnire cu liderul Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, la care vor discuta despre alegerea şefului statului la 7 decembrie, transmite Info-Prim Neo.


Compania „Teleradio-Bălţi” este scoasă la privatizare

Consiliul Municipal Bălţi (CMB) a decis, joi, 3 decembrie, să scoată S.A. Compania „Teleradio-Bălţi” (TVB) la privatizare. În acest sens urmează să fie anunţat un concurs investiţional, comunică Agenţia DECA-press.

La finele lunii trecute, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a obligat autorităţile de la Bălţi ca în termen de două luni să înstrăineze această instituţie media. Din 2004, acţionar exclusiv al TVB este Primăria Bălţi.


Nebunie în Coreea de Nord, după ce guvernul a denominat moneda

Toate magazinele, centrele comerciale si pietele din Coreea de Nord au fost inchise, iar tranzactiile financiare au fost inghetate, dupa ce Phenianul a anuntat denominarea monedei nationale, relateaza Times. Autoritatile locale se asteapta la revolte, pe fondul confuziei si al nervozitatii oamenilor. Guvernul a fixat rata de schimb de 1 la 100, dar a impus o limita de 100.000 de woni pentru fiecare familie.


04 Decembrie 2009 | 3 comentarii

Rusia şi-a reluat relaţiile diplomatice cu Vaticanul

Rusia a restabilit relatii diplomatice complete cu Vaticanul, joi, dupa decenii in care Moscova sa fost reprezentata in centrul religios al lumii catolice doar printr-un simplu birou.

“Presedintele Medvedev i-a spus Papei Benedict in cadrul intalnirii de azi (n.r joi) ca a semnat decretul care prevede stabilirea relatiilor diplomatice complete cu Vaticanul”, a declarat purtatorul de cuvant al presedintiei ruse, Natalia Timakova, citata de BBC.


Romania, Cehia si Ungaria vor construi impreuna cel mai puternic laser din istorie

Consiliul celor 27 de ministri europeni ai cercetarii din Comunitatea Europeana a aprobat declaratia prin care România, Cehia si Ungaria se angajeaza sa construiasca împreuna infrastructura pan-europeana de cercetare ELI, pentru realizarea celui mai puternic laser din istorie, informeaza Mediafax.

Acesta este primul proiect pan-european din partea de est a Cortinei de Fier si fiecare din cele trei tari va avea sarcinile bine delimitate. “In România se va construi si va functiona un sistem de laser de putere înca neimaginata de cercetatori.


04 Decembrie 2009 | 3 comentarii