Dolarul – „moneda noastră şi problema voastră“

În timp ce Statele Unite ies din criză, dolarul american este tot mai contestat în lume. Motivul? Privilegiile de care se bucură americanii ca urmare a rolului dominant al biletului verde atât în tranzacţiile financiare internaţionale, cât şi în rezervele valutare ale băncilor centrale. Multă vreme după al Doilea Război Mondial, supremaţia dolarului era preţul plătit Washingtonului de către celelalte naţiuni occidentale pentru asigurarea securităţii faţă de Uniunea Sovietică. Astăzi, după aproape 20 de ani de la destrămarea URSS, acest preţ nu se mai justifică. Lucru însă şi mai îngrijorător, avantajele pe care le au americanii de pe urma statutului dolarului de monedă internaţională sunt sursa unor dezechilibre economice majore la nivel mondial.


Cresterea si decaderea imperiilor, versiune video

Visualizing empires decline from Pedro M Cruz on Vimeo.


Şi experţii ruşi au dreptul la eroare

Incalzirea relatiilor dintre Chisinau si Bucuresti, congelate in perioada dominatiei politice a PCRM, il face pe un expert de la Moscova sa-si dea frau liber emotiilor si sa lanseze unele afirmatii rupte de realitate vis a vis de premierul Filat si de noua putere de la Chisinau.


19 Noiembrie 2009 | 2 comentarii

Realitatea. Cum vine

Mogulii mediatici români vin în Republica Moldova. Eu credeam că vor veni ca generali ai presei. Dar ei vin ca partizanii. Probabil că și textul lui Andrei Zapsa e din aceeași strategie de guerilă. Lupta pentru spațiul mediatic moldovenesc este elaborată la statul major al partizanului sovietic Kovpak și în hamacul de campanie al lui El Comandante Che.

„[17.11.2009 22:45:48] Andrei Zapsa: Deja sunt 2 ani de cand Voiculescu, prin Trustul Intact, şi Sorin Ovidiu Vântu, printr-o firmă paravan din Cipru, s-au implicat într-un proiect media major (pentru scara Republicii Moldova) care serveşte, conform presei din Basarabia, unor interese legate direct de “patronul” comunist al Moldovei, ex-generalul Voronin.


19 Noiembrie 2009 | 3 comentarii

Comuniştii nu vor participa la optimizarea legislaţiei electorale

Partidul Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) declară că nu va participa la lucrările Comisiei parlamentare specializate de optimizare a legislaţiei electorale, relatează Agenţia DECA-press.

Comuniştii sunt de părere că legislaţia electorală existentă, expertizat de Consiliul Europei (CoE) şi Comisia de la Veneţia a CoE, este echilibrată şi întruneşte, practic, toate cerinţele şi standardele europene.


19 Noiembrie 2009 | 1 comentariu

Guvernul Greceanâi, tot mai desecretizat

Guvernul Filat a desecretizat două hotărâri cu privire la cheltuirea banilor publici de către fostul Executiv comunist, condus de ex-premierul Zinaida Greceanâi, relevă Agenţia Monitor Media.

Deciziile respective au fost adoptate şi secretizate în acest an.


Barack Obama, pentru prima oară sub procentul de 50% în privinţa popularităţii

Popularitatea lui Barack Obama a scăzut pentru prima oară sub procentul 50 la sută în cadrul unui sondaj efectuat de Universitatea Quinnipiac, şi făcut public joi, relatează quinnipiac.edu. Sprijinul său pentru războiul din Afganistan este unul dintre factorii care a cauzat scăderea sa în sondaje. Americanii susţin războiul din Afganistan în proporţie de 48 - 41 la sută, spre deosebire de un sondaj realizat în octombrie, în care 52 - 37 la sută dintre americani erau de acord cu acest război.


19 Noiembrie 2009 | 2 comentarii

Spicherul Mihai Ghimpu, preşedintele interimar moldovean, a împlinit 58 de ani

Spicherul Mihai Ghimpu, presedintele interimar al R. Moldova, liderul Partidului Liberal, a implinit, joi, varsta de 58 de ani, informeaza DECA-press.

Mihai Ghimpu a fost ales spicher la 28 august a.c. si detine interimatul functiei de presedinte din 11 septembrie a.c, dupa ce Vladimir Voronin si-a dat demisia din functia respectiva.

Din 1998, Ghimpu este lider al Partidului Liberal, succesorul de drept al Partidului Reformei.


19 Noiembrie 2009 | 4 comentarii

Divizata Uniune Europeana încearcă să-şi desemneze preşedintele

Uniunea Europeana, foarte divizata in acest moment, isi va pune in joc credibilitatea joi seara, cu ocazia unui summit delicat pentru desemnarea primului presedinte si al viitorului sef al diplomatiei.

Sefii celor 27 de tari europene, carora le apartine decizia, abordeaza reuniunea de la Bruxelles foarte divizati, dupa mai multe zile de negocieri fara rezultat, scrie L’Express.


19 Noiembrie 2009 | 2 comentarii

Rusia respinge pedeapsa cu moartea

Curtea Constitutionala rusa s-a pronuntat impotriva reaplicarii pedepsei cu moartea, care urma sa fie pusa in vigoare incepand cu anul 2010.

Presedintele Curtii, Valery Zorkin, a declarat ca Rusia trebuie sa adere conventiei europene care prevede abolirea pedepsei cu moartea, informeaza La Stampa.

La sfarsitul lunii octombrie Curtea Constitutionala din Rusia evalua posibilitatea de a reintroduce pedeapsa cu moartea incepand cu ianuarie 2010.