Cum s-a închegat idea montării unui spectacol după poezia lui Grigore Vieru?
Din momentul cînd mi-am găsit locul în Teatrul “Licurici” visam că, dacă nu azi, atunci mîine va deschide uşa poetul Grigore Vieru pentru a aduce o piesă. Nu-mi imaginam că cel mai mare poet al nostru care atît de frumos a scris despre mamă, despre copilărie, despre limbă, plai natal să nu scrie şi o piesă. Aveam 12 ani, veneam de la Ciuciuleni de la olimpiadă, cînd l-am vazut prima oară pe Grigore Vieru. Au trecut ani… Ajungind eu la teatru, îl tot îndemnam: “Domnule Vieru, poate ne scrieţi o piesa?”. “Bine, zicea dînsul, numai să reuşesc”.
În 2004 am plecat la odihnă în Bulgaria. Întorcîndu-mă acasă, am avut o pană la motor şi am fost nevoit, pentru reparaţia maşinii, să stau lîngă ea. Aşa sînt legile in Bulgaria. M-am oprit într-un sat bulgăresc, Dmitrievka, se pare. Am stat acolo trei saptamini încheiate. Desi timpul mă mîna din urmă şi trebuia să vin în teatru, n-aveam ce face. Am făcut cunostinţă cu localnicii, ziua îi ajutam să pună castraveţi la murat, culegeam împreună cu ei struguri, făceam frigarui, pescuiam, Aşa treceau zilele. Frumos, n-am ce spune! În schimb nopţile…, mă apuca tristeţea. O tristeţe nebună de care nu puteam scapa! Ieşeam la balcon şi priveam cerul înstelat, care e la fel ca şi în Moldova. Era sfîrşit de august. Prin cap îmi treceau fel de fel de gînduri. La început de septembrie voi avea prima adunare cu colectivul teatrului. Nu e o stagiune oarecare, ci una jubiliara, a 60-a. În 2005 Grigore Vieru îşi sărbătoreşte 70 de ani. Cu ce spectacol începem stagiunea? Cu ce repertoriu vom închide stagiunea? Tot privind cerul înstelat, în urechi îmi sunau crîmpeie din versurile lui Grigore Vieru. Am înţeles că fiecare vers al sau e o metaforă.