Oferta generoasă a României pentru cetăţenii moldoveni

Până la 30 mai 2009 cetăţenii moldoveni, inclusiv cei cu venituri modeste, işi pot programa o vacanţă de relaxare şi tratament în staţiunile balneare din România la preţuri avantajoase, anunţă Biroul de promovare şi informare turistică al României în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă, „pentru prima dată în acest an în Republica Moldova a fost lansată campania Decada Balneară, care presupune un sejur de 10 zile cu pensiune completă (trei mese pe zi) şi tratament timp de 7 zile la tariful de cca 155 de euro intr-un hotel de 2 stele şi 180 de euro pentru cazare la un hotel de 3 stele”.

Tot până la 30 mai, potrivit Biroul de promovare şi informare turistică al României în Republica Moldova, se deruleaza şi campania “O săptămână de refacere în staţiuni balneare”, la care participă peste 30 de unităţi de cazare de două şi trei stele din cele mai importante staţiuni balneoclimaterice româneşti.


31 Ianuarie 2009 | 2 comentarii

New Media Group califică atacul IT drept „tentativă de distrugere a portalului de ştiri UNIMEDIA în preajma campaniei electorale”

New Media Group a dat detalii pe portalul UNIMEDIA, care e deja funcţional, cu privire la atacul IT asupra serverului companiei.

Aflăm dintr-un articol postat pe UNIMEDIA că în rezultatul atacului „IT puternic din partea unor persoane necunoscute, atât portalul de ştiri UNIMEDIA, cât şi comunitatea online LadyClub.md, portalul 2009.md şi toate blogurile politicienilor din reţeaua UNIMEDIA nu au funcţionat începând de vineri, 30 ianuarie (orele 17:15) şi până sâmbătă, 31 ianuarie (orele 14:25).”

În articol se spune că „administraţia companiei New Media Group califică acest incident ca fiind o infracţiune, prevăzută de art. 259 al Codului Penal al Republicii Moldova, săvârşită de către persoane necunoscute, care îşi doresc distrugerea portalului de ştiri UNIMEDIA în preajma campaniei electorale, pentru a lipsi publicul online din Republica Moldova de o sursă de informare operativă şi imparţială.”


31 Ianuarie 2009 | 3 comentarii

VIDEO: Dan Balan ex O-Zone cu Crazy Loop la “Happy Hour”


31 Ianuarie 2009 | 2 comentarii

Dan Balan, invitat sa cante cu Rihanna la premiile Grammy

Dan Balan, fost component al trupei O-zone, a fost invitat sa cante alaturi de interpreta Rihanna la ceremonia de decernare a premiilor Grammy.

Dan Balan, alaturi de Rihanna si rapper-ul TI vor interpreta piesa “Live your life”, o adaptare a celebrei piese a fostei trupe O-zone, “Dragostea din tei”, compusa de artistul moldovean, conform editiei electronice a Jurnalului de Chisinau.

Evenimentul va avea loc pe 8 februarie, iar Rihanna este nominalizata la trei premii Grammy.


Ghenadie Ciobanu, Preşedintele Uniunii Compozitorilor, a devenit şef la o structură de partid

Azi, la adunarea de constituire a Asociaţiei Oamenilor de Cultură Liberal Democraţi (AOCLD), Ghenadie Ciobanu, Preşedintele Uniunii Compozitorilor, a fost ales preşedinte al acestei structuri, afiliată PLDM.

Dintr-un comunicat de presă al PLDM, aflăm că vicepreşedinţi ai noii structuri sunt scriitorul Arcadie Suceveanu, sculptorul Iurie Canaşin, actriţa Ninela Caranfil şi Nicolae Bulat, director al Muzeului de Istorie si Muzeografie din Soroca.

Potrivit comunicatului, peşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, a menţionat în cadrul adunării că „autorităţile comuniste au demonstrat o atitudine de ignorare a culturii, de substituire a valorilor, de înlocuire a programelor de stat în domeniul culturii cu un singur proiect “Caravela culturii”, având un buget nejustificat şi care tirajează nonvaloarea”.


31 Ianuarie 2009 | 2 comentarii

UNIMEDIA a fost ţinta “unui atac IT puternic din partea unor persoane necunoscute”

UNIMEDIA nu a fost disponibilă mai multe ore pe Internet, deoarece a fost ţinta unui atac IT. Stela Popa scrie pe blogul său  că după ce a primit un mesaj de la fondatorii NMG, companie care deţine portalul UNIMEDIA, a făcut-o să înţeleagă „că internetul devine pentru cineva un pericol care, prin astfel de acțiuni, lasă să îi fie simțite “tentaculele”.

Stela Popa reproduce pe blog şi un mesaj pe care l-a primit de la fondatorii NMG şi care are următorul conţinut:

„Cu parere de rau, New Media Group, compania care detine portalul de stiri UNIMEDIA, tine sa va anunte ca in dupa amiaza zilei de vineri, serverul pe care sunt hostate produsele NMG a fost tinta unui atac IT puternic din partea unor persoane necunoscute, care isi doresc mult nefunctionarea resurselor on-line ale companiei noastre.


Unde a dispărut UNIMEDIA?

De aseară portalul UNIMEDIA nu se mai accesează. Nu ştim foarte multe amănunte cu privire la acest incident. Atît doar că ieri, administraţia New Media Group a plasat pe adresa portalului o „informaţie” din care aflăm “că la moment serverele NMG întâmpină probleme tehnice.”

Acolo e spus şi că site-urile, administrate de NMG, îşi “vor relua activitatea azi, 31 ianuarie 2009, în jurul orei 12.00, ora Chişinăului”. E deja 13.15, dar UNIMEDIA încă n-a apărut …
HotNews.md


31 Ianuarie 2009 | 2 comentarii

De azi în Vânzare un nou telefon regal, acoperit cu 1160 diamante – Nokia Royal

Azi, 31 ianuarie, la Paris, în renumitul butic Colette, a fost lansat noul Nokia Royal, transmite HotNews.md.

Corpul acestui telefon luxos este confecţionat din platină, cu… 1 160 de diamante. Au fost produse doar 50 exemplare de Nokia Royal. Cutia de împachetare este din granit şi căptuşeală din piele. Oficialii companiei nu au comentat necesitatea acestui produs, în toiul crizei, la fel ca şi preţul său.

Oricum, daca aveţi drum pe acolo, poate nu se termina chiar toate cele 50 de bucăţi şi reuşiţi să procuraţi vreun Nokia Royal. Dacă nu aveţi drum la Paris - nici o problemă! Telefonul îl puteţi procura online de pe site-ul lui Stauart si Katherine Hughes.
HotNews.md


Orice urilizator Internet poate vedea, spre exemplu, aerodromul militar din Mărculeşti

În imaginea alăturată vedeţi nu altceva decât aerodromul militar din Mărculeşti. Şi asta datorită programului „Google Earth”, adică “Google Planeta Pământ”, pe care îl poate folosi absolut gratuit orice utilizator Internet.

De altfel, compania Google este îngrijorată de utilizarea programului „Google Earth” de către teroriştii din toată lumea.

Declaraţia a fost făcută, ca urmare a actului terorist, în Înalta Curte de Justiţie din Mumbai, India, unde a fost dezbătută o cerere de a interzice folosirea acestui program pe teritoriul Indiei, comunică The Times. Amintim că în rezultatul actului terorist din Mumbai au decedat 170 de persoane.


31 Ianuarie 2009 | 7 comentarii

Veaceslav Ioniţă pentru REUTERS “În economia moldoveneasca e acelasi tip de stabilitate ca la cimitir. La cimitir nimeni nu moare”

Republica Moldova, cea mai saraca tara din Europa, se acomodeaza cu noul sau statut de „una din cele mai stabile economii din lume”, chiar daca a fost nevoie de o criza economica mondiala pentru a ajunge la noul sau statut, transmite HotNews.md cu referinta la Reuters.

Moldova s-a clasat pe locul cinci, inaintea unor tari cu economii dezvoltate ca Japonia si SUA, intr-un clasament elaborat de revista financiara The Banker, care a clasat tarile potrivit nivelului lor de stabilitate in contextul crizei mondiale.

Revista The Banker a ajuns la concluzia ca aceleasi motive care au facut Moldova o economie inapoiata - adica un sistem financiar primitiv, nivele scazute de creditare si o economie bazata pe agricultura - acum au facut-o sa fie bine pozitionata si sa reziste la criza mondiala.


30 Ianuarie 2009 | 2 comentarii