CCA instituie moratoriu, iar „PRO TV” insistă

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a anunţat, vineri, că instituie moratoriu asupra anunţării concursurilor pentru licenţele radiodifuzorilor care expiră până la sfârşitul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 2009. În acelaşi timp, postul „PRO TV Chişinău”, căruia îi expiră licenţa la 23 decembrie curent şi care a depus o solicitare în acest sens, insistă ca autoritatea în domeniul audiovizualului să-i prelungească de drept (automat) licenţa, informează DECA-press.

CCA spune că cei 12 radiodifuzori cărora le expiră licenţele pe durata campaniei electorale vor putea activa nestingherit în această perioadă.

Alegerile parlamentare vor avea loc în primăvara anului 2009.