Postul PRO TV Chişinău întrevede un eventual refuz din partea Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) în ce priveşte prelungirea licenţei de emisie. La rândul ei, autoritatea în domeniul audiovizualului califică declaraţia PRO TV Chişinău nefondată şi că ar urmări să provoace opinia publică, transmite Agenţia Monitor Media citată de HotNews.md.
Directorul PRO TV Chişinău, Cătălin Giosan, a declarat, joi, că CCA a refuzat să prelungească de drept (automat) licenţa postului, aşa cum prevede legea. CCA, potrivit lui Giosan, invocă pretinse încălcări legate de lipsa programelor de ştiri pentru persoanele cu deficienţe de auz, volumul de publicitate şi înlocuirea unui jurnal de ştiri realizat de „PRO TV Bucureşti”. ….