Salvgardare reia protestele

Organizatorul protestelor este Maia Laguta, liderul asociaţiei obşteşti “Salvgardare”, informează JURNAL. Protestatarii revendică anualrea deciziilor CMC privind anularea călătoriei gratuite în transportul public pentru pensionari, precum şi majorarea tarifelor la apă. Un grup de reprezentanţi ai protestatarilor, în frunte cu Maia Laguta, au fost admişi în sala de conferinţe, permiţându-li-se să asiste la şedinţa CMC în desfăşurare. Pe ordinea de zi a şedinţei nu figurează chestiunea revizuirii deciziilor respective.


29 Octombrie 2009 | 1 comentariu

Urechean către Cernei: Să se ducă cu comuniştii!

Consilierul AMN, Oleg Cernei a fost exclus din rândurile partidului. Cel puţin asta se conţine într-un comunicat al Serviciului de Presă al AMN, publicat în ziarul de partid “Alianţa“.

Solicitat de JURNAL să comenteze excluderea sa, Oleg Cernei a declarat că află din presă că a fost exclus şi cî nu înţelege logica excluderii din moment ce în CMC a fost creată o majoritate de 33 de consilieri. “N-am fost informat şi nici invitat la partid. Cred că doar Urechean ştie despre asta. Eu am fost vocea în partid care a promovat corectitudinea, transparenţa, am pledat pentru susţinerea oamenilor care au muncit în partid.


12 Octombrie 2009 | 6 comentarii

Ştirea Zilei: Diacov a avut o “cină de taină” cu Mişin

Presedintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, si colegul sau de fractiune, Valeriu Guma, au fost vazuti ieri, in jurul orelor 16:00, la cafeneaua “Café Café”, de pe Strada Eminescu 50, discutand cu unul dintre fruntasii comunistilor, deputatul Vadim Misin. Nu se stie despre ce au discutat cei trei. Vadim Misin a confirmat, pentru Stirea Zilei, ca s-a intalnit ieri cu Dumitru Diacov, dar a subliniat ca “nu au discutat chestiuni politice”.


Basescu: scandalul cu ex-consulul Romaniei depaseste orice limite

Preşedintele Traian Băsescu a calificat drept “fantastic”, ce “depăşeşte orice limite”, scandalul sexual în care este implicat consulul Ion Nuică de la Ambasada României la Chişinău. Ion Nuică şi-a prezentat demisia, luni, în aceeaşi zi în care un cotidian a publicat pe site un articol, însoţit de un film şi de câteva fotografii, în care îl prezintă pe diplomat în ipostaze intime cu o femeie care „pare” a fi angajată a Consulatului.


Rusia a obţinut acces la informaţii de uz intern privind Nabucco, prin intermediul firmei ungare MOL

Scandalul legat de achiziţionarea de către compania rusă Surgutneftegaz a unui pachet de acţiuni al firmei ungare MOL începe să prindă turaţie, după ce unul din liderii partidului de opoziţie Fidesz din Ungaria, Zsolt Nemet, preşedintele Comisiei pentru relaţii internaţionale din Parlamentul de la Budapesta, a declarat că, prin această tranzacţie, Surgutneftegaz şi-a asigurat accesul la proiectul de gazoduct european Nabucco, relatează în ediţia sa de luni cotidianul economic rus Kommersant.

Surgutneftegaz a cumpărat săptămâna trecută de la compania austriacă OMV 21,2 % acţiuni MOL contra sumei de 1,4 miliarde de euro. MOL deţine 16,6 % în consorţiul Nabucco, precizează publicaţia menţionată.