
Opt partide se declară împotriva modificărilor la Codul Electoral
Reprezentanții Platformei „Agenda Comună” – constituită de opt partide politice, în cadrul unui briefing de presă, s-au pronunțat împotriva modificărilor la Codul electoral, ce urmează a fi aprobate de Parlament în lectură finală în scurt timp, informează tribuna. Ei au atenționat despre faptul că modificările sînt aprobate în mare grabă și multe prevederi sînt foarte vagi, lăsînd loc de interpretări. Potrivit lor, votul final ar trebui pus pe pauză și să fie organizate noi consultări asupra proiectului noului Cod electoral.
„Guvernarea a decis să aprobe Codul electoral fără consens larg. Deși, urmare a adresării noastre, Comisia de la Veneția a emis o recomandare care spune foarte clar că trebuie să existe consens larg – și între partidele din Parlament, și cu cele extraparlamentare. Guvernarea, însă, nu caută acest consens, ci caută soluții de convingere”, a declarat Vlad Bătrîncea, vicepreședinte al Parlamentului, secretar executiv al Partidului Socialiștilor. Astfel, Vlad Bătrîncea a reiterat apelul Platformei „Agenda Comună” de a lua „o pauză consistentă” în procesul de vot a modificărilor Codului electoral.
„Este nevoie de discuții consistente, cu toate partidele și cu cetățenii. Fără consens larg, aprobarea Codului electoral e o provocare. Noi nu putem spune că avem mari speranțe, dar mai face încă un apel către guvernare: Să luăm o pauză și să avem discuții asupra modificărilor la legislația electorală!”, a subliniat politicianul. Totodată, vicepreședintele Parlamentului a precizat că votarea în lectură finală a noului Cod electoral este inclusă în agenda ședinței Parlamentului ce va avea loc peste 2 zile.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Au fost semnate actele de transmitere ce atestă costul investițional al serviciilor și bunurilor achiziționate în cadrul unui proiect de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în orașul Edineț, finanțat de UE
27.01.2023 -
6 milioane locuri de muncă ar putea să dispară pe parcursul următorilor ani. ,,Dezvoltarea capacităților sectorului serviciilor de consultanță în afaceri va facilita tranziția justă către economii și societăți circulare durabile”
26.01.2023 -
În nordul țării încep activitățile pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă și sanitație susținut de Banca Mondială
20.01.2023 -
Prioritățile în domeniul dezvoltării regionale pentru perioada 2023-2025
19.01.2023 -
Ziua culturii în România și Republica Moldova: duplex de politici culturale
14.01.2023
-
Comentarii 0