Sursa imagine: img.championat.com

6.000 de paşi pe zi vă scapă de probleme

Vrei să scapi de „colacii” de grăsime din talie? Un mic aparat numit pedometru - care măsoară numărul de paşi făcuţi într-o zi - poate fi un ajutor important pe calea spre un corp zvelt, care e, totodată, drumul spre o stare bună de sănătate la vîrsta mijlocie, cel puţin pentru femei, scrie upi.com.

Un studiu brazilian recent a arătat că femeile de vîrstă medie care fac cel puţin 6.000 de paşi zilnic au şanse mai mari de a rămîne zvelte şi de a evita o gamă întreagă de probleme de sănătate asociate cu depunerile de grăsime în zona taliei.

Creşterea nivelului de activitate fizică reduce riscul apariţiei diabetului şi a sindromului metabolic (un precursor al diabetului şi un factor de risc pentru boli cardiovasculare).

Studiul a fost realizat de cercetători brazilieni. Alte cercetări evidenţiaseră importanţa unei activităţi fizice structurate - efectuarea anumitor exerciţii fizice, pe anumite perioade de timp - pentru reducerea riscului de diabet, hipertensiune arterială, boli de inimă.

Rezultatele acestui nou studiu, însă, arată că şi cea mai activitate fizică - mersul - poate îmbunătăţi considerabil sănătatea femeilor.

În cadrul studiului, 292 de femei - cu vîrsta între 45 şi 72 de ani - au purtat cîte un pedometru (un mic aparat care se ataşează la centură) pentru a înregistra numărul de paşi făcuţi zilnic de fiecare.

Femeile au fost supuse şi unui control medical, în cadrul căruia le-au fost măsurate nivelul de colesterol şi glucoză în sînge, circumferinţa taliei şi a şoldurilor (deoarece obezitatea abdominală este un factor de risc în apariţia diabetului şi a bolilor cardiovasculare). Femeile care făceau 6.000 sau mai mulţi paşi pe zi au fost considerate active fizic, iar cele făceau mai puţin de 6.000 de paşi - inactive.

Studiul a arătat că era mult mai puţin probabil ca femeile active să fie obeze, în comparaţie cu femeile inactive, şi să sufere de sindrom metabolic sau diabet, indiferent dacă ajunseseră sau nu la menopază (menopauza fiind o perioadă în care riscurile apariţiei acestor boli cresc) şi indiferent dacă urmau sau nu o terapie hormonală de substituţie.

Drumul spre sănătate al femeilor de vîrstă medie, a fost concluzia studiului, începe cu 6.000 de paşi.

Autor: noi.md
19.05.2022 Caleidoscop
854
0

Comentarii 0