Sursa imagine: trm.md

Intrarea în Republica Moldova - permisă în baza certificatului de vaccinare

Începând de luni, 17 ianuarie, la frontiera de stat se va reveni la sistemul prin care, indiferent de ţara de provenienţă, intrarea în Republica Moldova va fi permisă în baza certificatului de vaccinare, test PCR sau rapid, concluzia medicală sau un act confirmativ de prezenţă a anticorpilor COVID-19. Accesul în Aeroportul Internaţional Chişinău va fi permis doar pasagerilor, notează Radio Moldova.

De asemenea, începând cu 17 ianuarie, în localităţile aflate în pragul de alertă portocaliu deservirea clienţilor în unităţile de alimentaţie publică va fi permisă numai cu prezentarea certificatului COVID-19, în limita a 75 la sută din capacitate.

Evenimentele private cu 25 sau mai mulţi participanţi în continuare vor fi permise numai cu prezentarea de către aceştia a certificatului COVID-19, în pragurile de alertă verde şi galben, iar în pragul de alertă roşu rămân interzise.

Decizia vine după ce Starea de urgenţă în sănătate publică a fost prelungită până la 15 martie.
 

Autor: trm.md
17.01.2022 Actual
551
0

Comentarii 0