Sursa imagine: EPA

Curtea Supremă a SUA pune capăt litigiilor legate de alegerile prezidenţiale

Curtea Supremă a Statelor Unite a pus capăt oficial, luni, tuturor celor opt litigii în curs legate de alegerile prezidenţiale americane din 3 noiembrie 2020, transmite Reuters.

Fostul preşedinte Donald Trump şi aliaţii acestuia deschiseseră mai multe procese prin care se contestau diferite rezultate şi proceduri electorale, printre care prelungirea termenului de primire a voturilor prin corespondenţă în statul Pennsylvania.

Judecătorii au respins apelurile Partidului Republican din Pennsylvania şi a unor parlamentari republicani din legislativul statului respectiv împotriva ordinului celei mai înalte instanţe a statului de a se număra voturile expediate prin poştă până în ziua alegerilor şi primite în următoarele trei zile.

Curtea Supremă a SUA este formată din nouă judecători, din care în prezent şase sunt conservatori. Trei dintre aceştia - Clarence Thomas, Samuel Alito şi Neil Gorsuch - au formulat o opinie contrară respingerii dosarului din Pennsylvania.

Republicanul Trump nu a reuşit să obţină un nou mandat prezidenţial, fiind învins de democratul Joe Biden. În Pennsylvania, actualul preşedinte a obţinut cu peste 80.000 de voturi mai mult decât predecesorul său. Litigiul menţionat se referea la mai puţin de 10.000 de voturi.

Curtea a respins şi două contestaţii ale lui Trump privind rezultatele alegerilor din Pennsylvania şi Wisconsin. Apelurile erau motivate prin presupusa nevalabilitate a regulilor pentru votul prin corespondenţă.

Alte dosare respinse se refereau la statele Michigan, Georgia şi Arizona; în toate acestea, Biden a câştigat alegerile.

Deoarece nu se pronunţase înainte de certificarea în Congresul SUA a victoriei lui Biden, în 6 ianuarie, era deja clar dinaintea deciziilor de luni că instanţa supremă nu are intenţia de a interveni în dosarele respective. Procedura oficială de certificare a fost întreruptă de asaltul unei mulţimi de protestatari asupra Capitoliului din Washington, sediul Congresului.

Curtea a respins şi două moţiuni de judecare cu celeritate a dosarelor legate de alegeri.

Trump a susţinut, fără a putea dovedi, că el a câştigat de fapt alegerile, dar victoria i-a fost furată prin fraude masive şi alte nereguli electorale.

În Pennsylvania, curtea supremă a statului le-a dat dreptate democraţilor care au susţinut că dacă s-ar număra doar voturile prin corespondenţă primite până în ziua algerilor, s-ar încălca garanţia unor alegeri "libere şi echitabile" din Constituţia statului. Ei au avut în vedere situaţia legată de epidemia de coronavirus şi de avertismentele Serviciului Poştal al SUA privind capacitatea de a procesa corespondenţa în timp util. Republicanii s-au opus amânării datei limită şi au argumentat că prin decizia de a accepta această măsură puterea judecătorească a uzurpat atribuţiile celei legislative.

În opinia separată, judecătorul Thomas a afirmat că la Curtea Supremă a SUA ar trebui să se stabilească dacă altcineva decât parlamentarii - inclusiv oficialităţile electorale sau instanţele - are puterea de a stabili regulile pentru alegeri. Din fericire - a apreciat el - decizia instanţei supreme a statului Pennsylvania nu a implicat suficient de multe voturi pentru a afecta rezultatul. "Dar pe viitor s-ar putea să nu mai avem acest noroc", a avertizat el.
 

Autor: agerpres.ro
23.02.2021 Actual
476
0

Comentarii 0