Sursa imagine: peroz.ro

O bunică de 64 de ani face senzație pe Instagram

Vârsta e doar un număr, iar acest lucru este dovedit nu doar de vedetele de la Hollywood, ci și de o bunică de 64 de ani. Lesley Maxwell reușește să se mențină într-o formă fizică de invidiat, motiv pentru care atrage cu ușurință bărbați de vârsta nepoatei sale.

Lesley Maxwell are 64 de ani, trăiește în Melbourne, Australia și petrece ore în șir în sala de sport, unde se antrenează pentru a se menține în formă. Și reușește, căci la vârsta ei se mândrește cu o siluetă perfectă.

Femeia în vârstă de 64 de ani obișnuiește să împrumute haine de la nepoata ei, pe nume Tia, iar deseori reușește să capteze atenția bărbaților tineri.

”Nu-mi place să port haine create pentru categorii de vârstă. Oamenii n-ar trebui să se gândească că trebuie să arăte într-un anumit fel dacă au atins o vârstă. De ce să fii bătrân și bolnav dacă nu ești? De ce să nu te simți bine în pielea ta?”, a mărturisit femeia, potrivit Daily Star.

Ba mai mult, Lesley este cunoscută pe Instagram, unde și-a construit o comunitate solidă, de peste 30.000 de persoane. Acolo este locul în care face publice imagini în care își etalează trupul perfect.

Deși fiica ei, în vârstă de 45 de ani, o mai ceartă pentru imaginile mult prea sexy, nepoata ei o susține.

Autor: peroz.ro
Sursa: peroz.ro
18.02.2021 Actual
734
0

Comentarii 0