
Donald Trump a ales să-l graţieze pe curcanul Corn în ceremonia anuală prilejuită de Ziua Recunoştinţei
Preşedintele în exerciţiu Donald Trump a participat marţi la ceremonia anuală de graţiere a unui curcan cu ocazia celebrării Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving), conferind un aer de normalitate unei perioade post-electorale destul de turbulente, informează dpa.
Dintre cei doi curcani care se plimbau prin grădina de trandafiri a Casei Albe, Corn (Porumb) şi Cob (Cocean), Donald Trump a ales să-l graţieze pe Corn.
"Corn, îţi acord graţiere completă!" i-a spus Trump curcanului."Vreau să urez fiecărui american o Zi a Recunoştinţei fericită şi sănătoasă", a adăugat liderul de la Casa Albă.
"Suntem astăzi aici pentru a continua o îndrăgită tradiţie anuală, graţierea prezidenţială oficială a unui curcan foarte, foarte norocos, pentru că Ziua Recunoştinţei este o zi foarte specială pentru curcani, probabil că pentru cea mai mare parte a lor nu este una foarte bună", a adăugat el.
Tradiţia anuală a graţierii unui curcan cu ocazia sărbătoririi Zilei Recunoştinţei a început, se pare, în perioada în care Abraham Lincoln era preşedinte, în anii 1860.
Au mai fost prezenţi la eveniment prima doamnă Melania Trump, fiica preşedintelui, Ivanka şi soţul acesteia, Jared Kushner.
Donald Trump a organizat puţine evenimente publice în perioada de după alegerile din 3 noiembrie, pe care le-a pierdut.
-
Video Line
-
Vorbesc româneşte, sunt român
03.05.2014 -
Inaugurarea patinoarului de la Bălți
31.01.2014 -
Filarmonica de Stat Iași cântă la Bălți
18.01.2014
-
-
-
Privarea autorităților locale de posibilitatea de a interveni în gestionarea resurselor naturale încalcă principiul autonomiei locale și generează consecințe grave
22.01.2021 -
Primarul de Bardar, Ialoveni Valeriu Rață: „Nu înțeleg de ce ANI tratează primarii în asemenea hal?”
21.01.2021 -
ADR Nord și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți își intensifică relațiile de colaborare
21.01.2021 -
Primarii din raionul Ialoveni preocupați de interpretările abuzive ale ANI și de faptul că localitățile lor nu vor beneficia de resursele statului!
20.01.2021 -
Maria Galiț: „Implicarea cetățenilor constituie cheia schimbării”
20.01.2021
-
Comentarii 0