Sursa imagine: tvrmoldova.md

Pandemia are un impact considerabil asupra stării de spirit a populaţiei. Oamenii spun că au stări de depresie, stres şi anxietate

Pandemia de COVID-19 a creat o serie de impedimente în ceea ce ţine de activităţile de zi cu zi ale gospodăriilor şi a influenţat semnificativ planurile şi intenţiile oamenilor. Prin amploarea ei, pe lângă impactul socio-economic, pandemia are un impact considerabil şi asupra stării de spirit a populaţiei. Persoanele din 38,7% dintre gospodării au declarat că au avut în perioada respectivă stare de depresie, stres, anxietate. Circa 75% dintre respondenţii gospodăriilor, membrii cărora au planificat călătorii peste hotare, au menţionat că au fost nevoiţi să le amâne. Constatările se regăsesc într-o cercetare realizată de Biroul Naţional de Statistică.

Omenii au menţionat că, urmare a pandemiei COVID-19 s-au confruntat cu dificultăţi legate de reducerea sau pierderea veniturilor din activitatea de muncă. Ei au spus că dispun de venituri mai mici cu circa 25% pe o persoană. În cazul a circa 15% dintre gospodării cu membri peste hotare, cel puţin un membru al familiei s-a întors de peste hotare, deoarece a pierdut locul de muncă. În cazul altor 15% – cineva din gospodărie nu a putut să se întoarcă în R. Moldova. Şi gospodăriile care au realizat reducerea sau pierderea remitenţelor de peste hotare dispun de un venit pe persoană mai mic cu 9,2% în raport cu cele care nu au înregistrat aceste reduceri sau pierderi, relatează IPN.

Principalele măsuri de depăşire a crizei ca rezultat al dificultăţilor financiare sunt cele de reducere a cheltuielilor pentru produsele alimentare (cu 19,9% răspunsuri afirmative) şi utilizarea economiilor (19,5%). Circa 4,6% din gospodării au menţionat achitarea parţială sau neachitarea serviciilor comunale, iar 3,2% – au apelat după ajutor financiar.

O serie de dificultăţi au fost menţionate cu referire la accesarea serviciilor de educaţie la distanţă. Circa 10% gospodării cu elevi sau studenţi au declarat că accesul la învăţământul la distanţă este limitat din cauza numărului insuficient de computere sau dispozitive electronice în gospodărie, 9,6% – conexiunii slabe la internet, 6,3% – lipsa conexiunii la internet, iar 4,4% din gospodării cu elevi sau studenţi nu dispun de echipamente electronice.

Autor: tvrmoldova.md
18.10.2020 Actual
422
0

Comentarii 0