Sursa imagine: clickpentrufemei.ro

Mănâncă aceste alimente când nu ai zile prea bune. Au efect antidepresiv şi sunt hrănitoare

Când te simţi obosită, îngrijorată, fără motive serioase, când nu te poţi bucura de lucrurile bune care ţi se întâmplă, ai nevoie de ajutor! Până identifici cauzele dispoziţiei tale mai puţin bune, include în meniul zilnic aceste alimente cu puternic efect antidepresiv.

Nu trebui să suferi de depresie ca să le consumi din ce în ce mai des. Beneficiile pe care le aduc organismului sunt incontestabile. De aceea, este o decizie înţeleaptă să mizezi pe aceste alimente, mai ales când ai zile încărcate, dormi puţin şi interupt sau eşti în plină recuperare după o afecţiune.

N-o să-ţi rezolve problemele, însă te vor ajuta să ai o dispoziţie mai bună, nu te vei mai simţi aşa de încordată, scrie thelist.com. Publicaţia oferă şi o listă cu alimente care agravează starea. Numeroase studii le-au găsit vinovate pentru instalarea anxietăţii şi a depresiei.

Nucile stimulează serotonina
Un loc fruntaş în top III cele mai eficiente alimente în acest sens îl ocupă nucile şi alunele. Aceste fructe sunt bogate în triptofan, un aminoacid de care corpul are nevoie pentru a stimula eliberarea de serotonină. Cercetătorii spanioli au descoperit că cei care consumă des nuci şi alune au un nivel mai mare de serotonină în corp. Conform definiţiei, serotonina este un neurotransmiţător prezent în mai multe organe, incluzând sistemul nervos central, şi are un rol important în apariţia depresiei şi a anxietăţii, din cauza dereglărilor chimice pe care le produce.

Ciocolata neagră şi cacaua diminuează stresul
Dacă vrei să scapi de stres, mănâncă ciocolată neagră sau consumă o băutură pe bază de cacao. Acestea cresc secreţia de serotonină, supranumită şi „hormonul fericirii“, şi duc la o stare de spirit mai bună.

Iaurtul, proprietăţi antiradicali liberi
Lactatele, în special iaurtul, conţin în afară de vitaminele B2 şi B12 antioxidanţi benefici pentru îndepărtarea radicalilor liberi, asociaţi stresului.

Fisticul aduce bună dispoziţie
Fisticul are un gust bun şi ajută organismul să combată hormonii stresului. Un pumn de fistic poate fi o gustare delicioasă, cu efect antistres.

Produse pe care să le eviţi
În timp ce lupţi cu depresia, încearcă să eviţi să consumi multă cafea, băuturi cu cofeină şi ceaiuri. Deşi au proprietăţi care conferă energie, aceste substanţe – cofeină, cafeină şi teina- deţin efecte negative asupra dispoziţiei.

Autor: clickpentrufemei.ro
17.10.2020 Caleidoscop
996
0

Comentarii 0