Sursa imagine: trm.md

Piscinele ar putea fi redeschise

După ce la sfârşitul săptămânii trecute autorităţile le-au închis din cauza nerespectării regulilor epidemiologice, premierul Ion Chicu spune că piscinele îşi vor putea relua activitatea până la sfârşitul săptămânii. Prim-ministrul a spus că Agenţia Naţională pentru Siguranţa Publică (ANSP) şi Ministerul Sănătăţii vor discuta individual cu administratorii, pentru a se asigura că regulile vor fi respectate. Săptămâna trecută, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a decis că din 1 august şi pe toată durata stării de urgenţă în sănătate, piscinele îşi sistează activitatea, relatează Moldova 1.

„Pe parcursul acestei săptămâni, colegii de la ANSP şi Ministerul Sănătăţii vor evalua încă o dată situaţia. Vor discuta individual cu administratorii acestor locuri de agrement, astfel încât să se asigure că se respectă regulile. În aceste condiţii vom putea reveni la acea decizie de sistare a activităţii. Sper ca timp de o săptămână acest lucru să fie efectuat, iar patronii acestor localuri să înţeleagă riscurile şi să ia măsuri de protecţie”, a declarat premierul Republicii Moldova, Ion Chicu.

Amintim că piscinele au fost închise la începutul acestei săptămâni după ce mai mulţi antreprenori care le gestionează nu ar fi respectat măsurile impuse de autorităţi în vederea stopării răspândirii epidemiei de COVID-19.

Autor: trm.md
03.08.2020 Actual
520
0

Comentarii 0