Sursa imagine: moldpres.md

Din 1 august va fi sistată activitatea bazinelor şi piscinelor

Comisia Naţională Extraordinară în Sănătate Publică (CNESP), la propunerea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a interzis, începând cu 1 august, pe toată perioada stării de urgenţă în sănătate publică activitatea bazinelor şi piscinelor. Acest lucru l-a declarat astăzi prim-ministrul Ion Chicu, în cadrul şedinţei de Guvern, transmite MOLDPRES.

„La şedinţa de azi a CNESP am examinat evoluţia situaţiei pandemice în Republica Moldova, care este în continuare îngrijorătoare, iar numărul cazurilor creşte. Am analizat acele măsuri de adaptare şi relaxare asupra evoluţiei pandemiei şi din păcate constatăm că ridicarea restricţiilor a avut ca efect imediat creşterea numărului cazurilor de infectaţi”, a explicat premierul.

Potrivit lui Chicu, nu toate instituţiile și nu toţi agenţii economici respectă regulile sanitar-epidemiologice, or, o analiză efectuată de către organele competente a arătat că cea mai alarmantă situaţie este în locurile de agrement, în special fiind vorba de piscine şi bazine, unde este o aglomeraţie mare de cetăţeni, nu se respectă normele, creându-se astfel focare de răspândire a virusului.

În acelaşi timp, şeful Cabinetului de miniştri a atenţionat conducătorii tuturor unităţilor comerciale sau de agrement, care rămân să activeze, să respecte cu stricteţe toate normele şi regulile impuse în contextul pandemiei COVID-19 şi stării de urgenţă în sănătate publică, altminteri, CNESP va fi nevoită să revină la o serie de restricţii.

În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 2136 de teste, fiind confirmate 390 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 24733 de cazuri de COVID-19.

Autor: moldpres.md
31.07.2020 Actual
447
0

Comentarii 0