Sursa imagine: moldpres.md

Mai mulţi beneficiari de pensii și alocații sociale de stat vor primi un ajutor unic de 700 de lei

Beneficiarii de toate tipurile de pensii stabilite până la 1 octombrie 2020, al căror cuantum lunar nu depășește trei mii de lei, domiciliați în Republica Moldova, vor primi un suport financiar unic în sumă de 700 de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată miercuri la şedinţa Guvernului, transmite MOLDPRES.

De asemenea, conform hotărârii Executivului, un suport financiar unic în sumă de 700 de lei vor primi şi beneficiarii de toate tipurile de alocații sociale de stat, cu excepția alocației pentru îngrijire, însoțire și supraveghere, stabilite până la 1 octombrie 2020. 

Cuantumul suportului financiar unic nu se include în cuantumul pensiei și al alocațiilor sociale de stat. Achitarea suportului financiar unic se va efectua de către Casa Națională de Asigurări Sociale, prin intermediul prestatorului de servicii de plată care asigură plata pensiilor și alocațiilor sociale de stat.

„Cheltuielile pentru implementarea prezentei hotărâri sunt acoperite din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale de stat. Sumele suportului financiar unic nesolicitate de către beneficiari sunt restituite de către prestatorii de servicii de plată pe contul corespunzător al Casei Naționale de Asigurări Sociale și incluse în plată în luna imediat următoare lunii de gestiune”, indică decizia Cabinetului de miniştri.

Această hotărâre este în conformitatea cu una dintre cele patru legi pentru care Cabinetul de miniștri și-a asumat răspunderea.

Sumele suportului financiar unic se vor achita beneficiarilor până la sfârșitul anului 2021.

Autor: moldpres.md
15.07.2020 Actual
470
0

Comentarii 0