Sursa imagine: reuters.com

OMS avertizează că pandemia de COVID-19 nu se va încheia curând

De şase luni omenirea luptă cu un virus necunoscut, care nu ţine cont de vârstă sau statut social. Astăzi se face exact jumătate de an de la primele semne ale COVID-19. Cu peste 10,4 milioane de cazuri şi mai mult de jumătate de milion de decese, virusul continuă să se răspândească accelerat, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care cere întregii lumi să acţioneze imediat, fără a aştepta un vaccine, relatează Moldova 1.

„Vrem cu toţii să se termine, dar  realitatea dură e că este departe de a se fi încheiat şi chiar se accelerează. La şase luni de la debutul virusului, se poate crede că repetam ca o placă stricată, dar asta funcţionează: Testează, testează, izolează, carantină”, a declarat Adhanom Ghebreyesus, directorul OMS.

Totodată Directorul OMS a anunţat că va trimite o echipă în China pentru a stabili originea pandemiei de coronavirus.

Europa a fost grav afectată, însă în acest moment situaţia se ameliorează, chiar dacă apar noi focare. Italia una dintre cele mai îndoliate ţări  de pe continent a raportat în ultimele 24 de ore cel mai redus bilanţ din ultimele patru luni, doar şase decese şi 126 de cazuri.

În Germania unde la un abator a izbucnit şi cel mai mare focar din Europa, autorităţile au decis să prelungească restricţiile în districtul unde se află fabrica.

„Rămân închise barurile, muzeele, cinematografele, sălile de sport şi bazinele de înot, deşi epidemia de COVID-19 este sub control. Vedem că situaţia se ameliorează zi de zi, dar ca măsură de precauţie, vom aştepta până când se efectuează mai multe teste şi apoi vom decide dacă putem renunţa”, a menţionat Armin Laschet, premierul Landului Rhine Westphalia.

În total, 600.000 de locuitori au fost consemnaţi la domiciliu. Oraşul britanic Leicester a fost plasat în carantină.

„O parte dintre magazine vor fi închise, la  fel şi scolile. Oamenii sunt rugaţi să stea mai mult în casă şi să nu părăsească zona”, a afirmat Matt Hancock, ministrul britanic al Sănătăţii.

Marea Britanie intenţionează în această săptămână să relaxeze o parte dintre măsurile de izolare.

Serbia înăspreşte măsurile antipidemice, purtarea măştii devine obligatorie în transportul public şi în spaţiile închise, după ce numărul noilor cazuri de COVID-19 a început din nou să crească.

 Grecia a anunţat  că nu mai primeşte zboruri directe din Marea Britanie şi Suedia până pe 15 iulie. Oficialii de la Atena motivează decizia în contextul recomandărilor UE pentru prevenirea răspândirii COVID-19.  Începând cu 1 iulie, Grecia impune vizitatorilor completarea unui chestionar online.

Situaţia cea mai gravă rămâne în continuare în Statele Unite ale Americii, aşa că zeci de state au renunţat la  relaxarea măsurilor. Texas, Arizona şi Florida înregistrează cele mai multe cazuri.

„Este frustrant că oamenii nu ţin cont de reguli, ca medic, eu tratez pacienţi cu covid şi atunci când văd oameni care nu poartă mască, nu păstrează distanţa fizică sunt supărat pentru că voi fi nevoit să găsesc paturi libere pentru ei  în spital”, a menţionat Joseph Varon, medic.

Rusia, unde are loc referendumul constituţional, continuă să înregistreze zilnic în jur de şapte mii de noi cazuri, ceea ce face ca bilanţul să urce la peste 640 de mii.

Autor: trm.md
30.06.2020 Actual
429
0

Comentarii 0