Sursa imagine: news.ro

Un scriitor a renunțat la Facebook din cauza informațiilor false din advertorialele politice

Scriitorul Stephen King a renunţat la Facebook pentru că nu se simte confortabil cu „fluxul de informaţii false permise în advertorialele politice”, informează The Guardian.

Autorul, prolific utilizator de social media, a mai spus că nu are încredere în „abilitatea Facebook de a proteja confidenţialitatea utilizatorilor”.
 
King a făcut anunţul pe Twitter, unde are 5,6 milioane de urmăritori. Pagina lui de Facebook a fost ştearsă.
 
Reţeaua de socializare s-a confruntat cu numeroase critici din cauza deciziei de a nu verifica informaţiile cuprinse în advertorialele politice. Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a susţinut că discursul politic este important şi că nu ar trebui cenzurat.
 
Facebook a transmis luna trecută că a luat în considerare limitarea targetării reclamelor politice şi că „oamenii ar trebui să poată auzi de la cei care îşi doresc să îi conducă şi că ceea ce spun ar trebui dezbătut public”.
 
Twitter a interzis toate reclamele politice. King s-a folosit mult timp de site ca unealtă pentru a-şi exprima opiniile politice, cel mai recent anunţându-şi susţinerea pentru democrata Elizabeth Warren.
Autor: News.ro
04.02.2020 Actual
2356
0

Comentarii 0