Sursa imagine: moldpres.md

La Comrat va fi construit un colegiu industrial

Proiectul ce prevede construcţia unui Colegiu Industrial la Comrat, cu susţinerea Turciei, va demara în anul 2020. Autorităţile UTA Gagauz-Yeri au început să studieze conceptul acestei instituţii tehnice, cu consilierea conducerii Universităţii Tehnice din Moldova (UTM) şi Colegiului de Inginerie din Străşeni, transmite MOLDPRES.

Printre priorităţile noului colegiu de la Comrat va fi pregătirea specialiştilor în domeniul sistemelor şi tehnologiilor informaţionale. Rectorul UTM, Viorel Bostan, a dat asigurări responsabililor găgăuzi că va susţine iniţiativa şi va delega în autonomie pedagogi calificaţi pentru a sprijini primele etape ale activităţii instituţiei de învăţământ tehnic de la Comrat, indică gagauzinfo.md.
 
 
De asemenea, administraţia Colegiului de Inginerie din Străşeni a afirmat că va oferi tot concursul, sub formă de schimb de experienţă, consultanţă, necesare pentru buna funcţionare a colegiului din UTA Gagauz-Yeri.
 
Colegiul de Inginerie din Străşeni a fost deschis în 2018, în cadrul subzonei Străşeni a Zonei Economice Libere (ZEL) „Bălţi”. Instituţia are un program elaborat după model german, cu cursuri teoretice şi practice, susţinute de agenţi economici – parteneri ai ZEL. Colegiul pregăteşti specialişti în construcţia de maşini, asigurare sistemică, IT ş.a.
 
Construcţia Colegiului Industrial la Comrat, ce va purta numele preşedintelui Turciei Recep Tayyip Erdoğan, a fost examinată în decembrie 2019 de către guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah, în cadrul întrevederii de la Ankara, cu conducerea Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA). Pe parcursul anilor, TIKA a susţinut mai multe proiecte sociale şi de infrastructură în autonomia găgăuză, printre ultimele fiind reconstrucţia Casei de cultură din satul Chiriet-Lunga şi reparaţia capitală a acoperişurilor a trei instituţii de învăţământ din regiune.
Autor: HotNews.md
14.01.2020 Actual
439
0

Comentarii 0