Sursa imagine: radiochisinau.md

O nouă amânare pentru drumul Chișinău-Ungheni-Sculeni

Prim-ministrul Ion Chicu a vizitat astăzi şantierul de construcţie a drumului Chişinău-Ungheni-Sculeni. Lucrările sunt realizate în proporţie de 60% şi a mai rămas de construit tronsonul din oraşul Străşeni şi Vatra, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului. Cert e că drumul era gata în proporţie de peste 60% şi în luna mai a acestui an, notează Radio Chișinău.

Reprezentantul companiei constructoare l-a asigurat pe premier de calitatea lucrărilor şi a menţionat că drumul reabilitat va fi dat în exploatare la finele lunii august 2020, se mai spune in comunicat. 
Potrivit contractului, drumul Chişinău-Ungheni-Sculeni urma să fie dat în exploatare încă în anul 2016 şi pe motivul întârzierii, compania constructoare suportă sancţiuni.
 
Costul proiectului este de peste 23 de milioane de euro şi lucrările vor fi încheiate în anul 2020.
Autor: Radio Chișinău
15.12.2019 Actual
716
0

Comentarii 0