Sursa imagine: ipn.md

Candu: Noi nu avem cum să nu votăm demisia Guvernului Sandu

Deputatul democrat, fostul președinte al Parlamentului, Andrian Candu, susține că Partidul Democrat nu are cum să nu voteze demisia Guvernului condus de Maia Sandu, având în vedere situația actuală din țară, lipsa de rezultate și competențe ale actualului executiv. Potrivit lui, aceasta, însă, nu înseamnă că PDM apare din nou la guvernare și că are vreo decizie în privința unei coaliții, transmite IPN.

„Guvernul Maia Sandu este un guvern de eșec, cu regret, dezamăgind pe foarte mulți din această țară și din afara țării, care trebuie să plece în istorie”, a declarat Andrian Candu la emisiunea „Fabrika” de la postul Publika TV. Potrivit lui, actualii miniștri sunt incompetenți și nu știu să lucreze și să livreze oamenilor rezultate.
 
Andrian Candu spune că, deocamdată, nu are un răspuns la întrebarea cu cine va face, eventual, coaliție Partidul Democrat. Totodată, spune că PDM ar colabora cu cei care se gândesc la cetățeni și ar fi gata să continue și să inițieze proiecte sociale orientate spre cetățenii Republicii Moldova. „Aș ajunge să discut cu cei care ar spune că vor să dea 200 de lei pentru fiecare copil, până la vârsta de 18 ani, în fiecare lună”, a exemplificat el.
 
Totodată, democratul spune că PDM va căuta soluție să nu se ajungă la alegeri parlamentare anticipate, chiar dacă formațiunea a obținut un scor bun la scrutinul local care tocmai s-a încheiat. „Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece și să înțelegem că alegerile locale sunt alegeri locale, iar cele parlamentare – parlamentare. Noi aici am votat lideri din comunități, oameni și personalități. Și PDM are oameni foarte buni de ani de zile. Dacă vorbim de alegerile parlamentare, trebuie să ne întrebăm, dacă cetățeanul Republicii Moldova mai vrea să meargă la alegeri și dacă nu a obosit de confruntări”, a declarat politicianul.
 
Astăzi urmează ca Guvernul Sandu să-și prezinte inițiativa de asumare de răspundere pentru modificarea Legii Procuraturii, care, dacă va fi acceptată, ar însemna că prim-ministrul urmează să propună candidați Consiliului Superior al Procurorilor pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova. Neacceptarea inițiativei înseamnă în mod automat demisia Guvernului, cu condiția ca în aceeași ședință a legislativului să fie înaintată o moțiune de cenzură. Fracțiunea Partidului Socialiștilor, parteneră a blocului ACUM în coaliția de guvernământ, a declarat că pregătește o asemenea moțiune, în timp ce Fracțiunea de opoziție a Partidului Democrat și-a retras moțiunea împotriva actualului Guvern, depusă anterior.
Autor: IPN
08.11.2019 Actual
538
0

Comentarii 0