Sursa imagine: clickpentrufemei.ro

Beneficiile mersului pe jos dimineaţa

Ştiai că o plimbare de doar 30 de minute, dimineaţa, pe lumină, în drum spre birou, te ajută să diminuezi riscul de diabet, hipertensiune arterială şi depresie? În plus, mersul pe jos diminuează colesterolul şi depozitele de grăsime. Iată mai multe beneficii ale mersului pe jos!

Aşa cum se ştie, mersul pe jos face piciorul frumos.  Efectele benefice asupra stării de sănătate se arată, însă, doar dacă faci mişcare în mod regulat, în fiecare zi. Este important şi felul în care mergi, următoarele sfaturi îţi vor fi de folos: ţine degetele de la picioare întinse; la fiecare pas, atinge solul mai întâi cu călcâiul, greutatea corpului va face restul; mişcare mâinilor trebuie să fe naturală şi continuă; trage umerii uşor spre spate şi ţine bărbia ridicată, atât cât să nu vezi solul.

Beneficiile mersului pe jos dimineaţa – Reguli importante
Pentru ca efortul depus să dea roade, nu trebuie să uiţi nici de regulile privind încălzirea de dinainte şi de întinderile de după cele 30 de minute, astfel încât muşchii să nu se răcească brusc şi să ai neplăceri. Nu depăşi limitele organismului în timpul efortului zilnic, nu sări, menţine o respiraţie regulată şi fă mişcări lente. Şi hidratarea este importantă, nu uita să ai la tine o sticlă mică cu apă, iar odată ajunsă la serviciu, un ceai din plante este recomandat.

Atenţie la trafic
Dacă ai norocul ca plimbarea de dimineaţă să poată fi facută traversând zone verzi, un parc, străzi cu mulţi copaci, cu atât mai bine. Dar nu oricine are norocul acesta, poate pentru cele 30 de minute vei coborî cu câteva staţii mai devreme din autobuz sau metrou. În orice caz, atribuie atenţie sporită traficului şi celor din jurul tău, încearcă să nu foloseşti căşti ca să asculţi muzică, sau păstrează  nivelul sonor la minimum, ca să percepi eventualele pericole.

Îmbracă-te adecvat
Un alt aspect important este legat de ţinuta aleasă. Mersul pe tocuri nu are farmec decât în filme, iar la birou nu poţi rămâne transpirată, aşa că păstrează în cuier sau dulapul de la locul de muncă o ţinută de rezervă, în caz că ai nevoie să îţi schimbi hainele sau pantofii.

Autor: clickpentrufemei.ro
06.11.2019 Caleidoscop
1772
0

Comentarii 0