Sursa imagine: tribuna.md

A fost prelungit termentul de activitate a Comisiei parlamentare de anchetă privind uzurparea puterii în stat

Termenul de activitate a Comisiei parlamentare de anchetă privind uzurparea puterii în stat a fost prelungit cu 60 de zile. Iniţiativa a venit din partea preşedintelui comisiei, Mihai Popşoi. Astfel, mandatul acesteia constituie deja 180 de zile, relatează Radio Moldova, cu referire la TV8.

Prelungirea termenului de activitate este motivată de faptul că în adresa Comisei nu au parvenit toate răspunsurile de la autorităţile sesizate şi a nu au fost audiate toate persoanele care deţin sau ar putea deţine informaţii cu privire la obiectul de anchetă, se arată în proiectul de hotărâre prezentat Parlamentului.

Comisia parlamentară de anchetă privind uzurparea puterii în stat a fost constituită după evenimentele din luna iunie curent, când, potrivit unei hotărâri a Parlamentului, Partidul Democrat din Moldova (PDM) a întreprins un puci anticonstituţional prin intermediul Curţii Constituţionale şi Procuraturii Generale.
 

Autor: trm.md
17.10.2019 Actual
389
0

Comentarii 0