Sursa imagine: ipn.md

Problema fundamentală a R. Moldova este lipsa de identitate, opinie

Problema fundamentală a Republicii Moldova este lipsa de identitate în calitate de coagulant pe interior. Societatea pare dezlânată, fără un scop unic. Oamenii din această țară nu luptă pentru un obiectiv comun, nu există acest obiectiv comun, iar diverse pături ale acestei societăți luptă pentru diverse obiective. Această opinie aparține politologului Anatol Țăranu și a fost exprimată la emisiunea „Fabrika” de la postul de televiziune Publica TV, transmite IPN.

Anatol Țăranu susține că după aproape trei decenii de la proclamarea independenței, Republica Moldova este un stat cu probleme majore: este cea mai săracă țară din Europa, instituțiile statului nu funcționează, cetățenii sunt dezamăgiți, nu exist o coeziune pe interiorul societății. „Liantul care ar trebui să-i facă un tot întreg, un pumn, nu există și atunci apare o întrebare firească: ce este cu acest stat? Care este rostul lui? Întrebarea este firească îndeosebi, dacă e să mergem pe calea unei comparații cu republicile baltice cu care noi am pornit de la aceeași linie de start”, susține politologul.
 
Deputatul blocului ACUM Oazu Nantoi spune că Republica Moldova, pe durata anilor de independență, nu a fost capabilă să își creeze economia națională, care să absoarbă brațe de muncă, să creeze un sistem educațional conectat cu economia națională, ca aceste brațe de muncă să vină în economie.
 
În opinia lui, pretinsa geopolitică în Republica Moldova este, de regulă, un instrument de manipulare a alegătorilor. Totodată, exodul celor tineri din Republica Moldova duce la faptul că nucleul celor care gândesc critic, care analizează, care sunt capabili să-i țină sub control pe politicienii delegați de ei la putere, sunt în minoritate. „Numai prin mobilizarea cetățenilor, numai atunci când fiecare cetățean va constata că Republica Moldova este istoria lui de succes, vom vorbi fără doctrine și fără actori externi despre „istoria de succes” a Republicii Moldova”, a menționat parlamentarul.
Autor: IPN
28.08.2019 Opinii
3696
0

Comentarii 1

  • Jewish Moldova:

    Scapam tara de rusi. ca s-o inminam lui Soros... Alt(i) jidan(i), dar din SUA. Buna "alternativa", merci.

    28.08.2019 14:44