Sursa imagine: moldova.md

"Domnule Voronin, nu uitaţi, ţara are nevoie de dumneavoastră. Dacă vă prăpădiţi, ne prăpădim şi noi"

Înţeleg, virusul gripei este mai mult decât periculos. Loveşte când ţi-e lumea mai dragă. Te pregăteşti săptămâni întregi pentru o emisiune şi dintr-o dată, baţ, cazi la pat. Şi n-ai ce să faci. Trebuie să te tratezi. De la o anumită vârstă orice răceală poate fi fatală. Sistemul imunitar nu mai răspunde la fel de bine tuturor agresiunilor. Îl înţeleg pe domnul Voronin. Nu poate risca, nu se poate pune cu boala. Destul şi-a zdruncinat sănătatea în cei opt ani în care a vegheat la bunăstarea ţării. A făcut nopţi albe, a muncit până la epuizare, iar moldovenii trag de el pentru încă un mandat? Îl şi chinuie cu invitaţii pe la emisiuni, cu solicitări la interviuri. Lăsaţi-l pe om în pace! Are un car de ani şi tot el trebuie să scoată ţara din rahat? 

Din păcate, Dorin Chirtoacă este prea tânăr pentru a fi preşedinte. Altfel ar fi scos el ţara din rahat. În consecinţă, nu ne rămâne decât anchilozatul şi gripatul de Voronin. Cred că ar trebui să-l menajăm pe fostul preşedinte. Să nu-l obosim. Să-l lăsăm să se recupereze. În acelaşi timp, am şi câteva rugăminţi fierbinţi faţă de dânsul:
 
- nu umblaţi cu capul gol;
- nu consumaţi vin rece (este valabil şi pentru vodkă);
- nu staţi până târziu cu amanta în scara blocului;
- îmbrăcaţi-vă mai gros atunci când mergeţi la pescuit;
- după baie îmbrăcaţi-vă gros şi în partea de jos;
- puneţi-vă şosete în picioare;
- staţi în pat sub plapumă.
 
Nu uitaţi, ţara are nevoie de dumneavoastră. Dacă vă prăpădiţi, ne prăpădim şi noi.
Autor: Vitalie Cojocari
Sursa: cojocari.ro
02.11.2010 Opinii
5690
0

Comentarii 0