Sursa imagine: gov.md

Maia Sandu va efectua o vizită oficială la Moscova

Prim-ministrul Moldovei, Maia Sandu, va efectua în septembrie o vizită oficială la Moscova, la invitaţia omologului său rus, Dmitrii Medvedev. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta ea a comunicat într-un interviu pentru agenţia rusă TASS, menţionând că, la începutul lunii septembrie, la Moscova va efectua o vizită de lucru ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Nicu Popescu.

„Vizita mea va avea loc la scurt timp după aceea”, a spus Sandu, precizând că în discuțiile bilaterale va fi abordat „întregul spectru al agendei bilaterale – comerțul, aflarea cetățenilor Republicii Moldova în Federația Rusă, problematica transnistreană, prezența militară rusă în regiune, lupta împotriva spălării banilor și cooperarea în căutarea banilor furaţi de fosta guvernare din buget și retraşi din Moldova”.
 
Șefa Guvernului moldovean a spus că principalul subiect al discuțiilor va fi „comerțul dintre Moldova și Rusia”.
 
„Nu vedem contradicții între Zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu Uniunea Europeană, care face parte din Acordul nostru de Asociere, și Zona de liber schimb în cadrul CSI. Am dori ca ambele regimuri de liber schimb să fie accesibile pentru țara noastră”, a spus Sandu, subliniind că este vorba de o analiză tehnică a relațiilor comerciale ale celor două țări.
 
Potrivit ei, Rusia, de frica reexporturilor de mărfuri europene prin Moldova, a introdus pe teritoriul său taxe de export pentru 19 tipuri de producţie moldovenească.
 
„Dacă ajungem la concluzia că între cele două zone de liber schimb nu există vreo incompatibilitate, aceste taxe ar putea fi eliminate. Menţionez că din partea Republicii Moldova a existat fenomenul reexportului de mărfuri în Rusia. Acesta trebuie să fie oprit”, a spus Maia Sandu.
 
În calitate de șef al Guvernului, Maia Sandu a efectuat deja vizite oficiale la București, Bruxelles, Kiev și Berlin.
Autor: Infotag
31.07.2019 Actual
798
0

Comentarii 1

  • Elena:

    Ar fi bine să nu se mai întoarcă de la moscova, trădătoarea. Am făcut 400 de km s-o votez și nu-mi voi ierta nciodată această greșeală. Am votat-o, deși nu aveam încredere în ea, pentru a nu permite socialiștilor proruși să acceadă la guvernare, iar ea și dezechilibratul de năstase le-au oferit socialiștilor guvernarea. Să le fie rușine, trădătorilor și lingăilor de funduri rusești: popescilor, sandurilor, năstașilor, grigoriilor, ...

    31.07.2019 12:24