Sursa imagine: ipn.md

Filat vrea să depună depoziții la Comisia pentru elucidarea fraudei bancare

Fostul prim-ministru Vlad Filat, condamnat în 2015 la nouă ani de închisoare pentru acte de corupție, îi transmite lui Alexandr Slusari, președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea fraudei bancare, că este la dispoziția membrilor Comisiei pentru a oferi informațiile pe care le deține și a răspunde la întrebările care sunt de interes. Același mesaj este adresat, prin intermediul avocaților, și celorlalte comisii speciale ale Parlamentului, transmite IPN.

În mesajul fostului premier, transmis prin avocații săi și postat pe Facebook, se spune că „toate speculațiile Partidului Democrat ce țin de încălcarea principiilor democratice sunt cel puțin hilare, având în vedere modul în care a înțeles acest partid să guverneze țara în ultimii trei ani și jumătate”.
 
Vlad Filat mai spune că are încrederea că acest nou Guvern, „dincolo de speranța pe care o oferă cetățenilor, va reuși să ofere oamenilor ceea ce așteaptă de atâta și atâta timp, un Stat, (căci Țară avem una) care oferă cetățenilor libertate, democrație și bunăstare”. Fostul premier îndeamnă actuala clasă politică să nu repete experiențele proaste din trecut, când au fost spuse și declarate problemele, au fost comisii și comisii, dar fără rezultat.
 
Vlad Filat a mai transmis că, dacă se reușea demiterea procurorului general de atunci, Valeriu Zubco, dar și a fostului guvernator Dorin Drăguțan, nu se ajungea la frauda bancară și era evitată tragedia din Pădurea Domnească, „dar și multe alte lucruri rele care s-au întâmplat în Republica Moldova”.
Autor: IPN
23.06.2019 Actual
939
0

Comentarii 0