Sursa imagine: ap.org

Partidul noului președinte al Ucrainei conduce în sondaje pentru alegerile parlamentare

Partidul noului preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a consolidat avansul înaintea alegerilor parlamentare preconizate pentru 21 iulie, conform rezultatelor unui sondaj dat publicităţii miercuri, citat de Reuters şi LB.ua, notează Agerpres.

Ultima anchetă a centrului de cercetare Reiting relevă că la fel de noul partid al fostului actor de comedie, 'Slujitorul poporului' ('Sluga naroda'),este creditat cu 41,1% din intenţiile de vot, în uşoară creştere de la începutul lunii iunie.
 
După preluarea mandatului luna trecută, Zelenski a dizolvat parlamentul dominat de forţele loiale predecesorului său învins, Petro Poroşenko. 'Slujitorul Poporului' nu are parlamentari în actuala Radă Supremă (parlamentul unicameral), axându-se în campania electorală pe vectorul proeuropean de dezvoltare a Ucrainei şi lupta împotriva corupţiei.
 
Sondajul Reiting plasează Platforma de Opoziţie (partid prorus) pe locul doi - la mare distanţă - cu 9% în intenţiile de vot, pe poziţia a treia clasându-se formaţiunea Solidaritate Europeană, a fostului preşedinte Petro Poroşenko, cu 6,8%.
 
Partidul Batkivşcina ('Patria'), al fostului premier Iulia Timoşenko, este creditat cu 6,5%, peste pragul de 5% necesar pentru a intra în parlament.
 
Sondajul a fost efectuat în perioada 6-9 iunie, pe un eşantion de circa 2.000 de alegători din toate regiunile Ucrainei, cu excepţia Crimeii anexate, potrivit centrului Reiting. Conform acestuia, aproape 14% dintre cei contactaţi au refuzat să răspundă.
 
Jumătate din cele 450 de locuri din parlamentul Ucrainei este aleasă în baza listelor de partid, iar cealaltă jumătate în circumscripţii uninominale.
 
O reuşită a partidului său în alegerile parlamentare ar cimenta ascensiunea meteorică a lui Volodimir Zelenski şi ar pune bazele unei reînnoiri a clasei politice ucrainene.
 
Problema cea mai presantă a Ucrainei este conflictul cu Rusia, care a anexat în 2014 peninsula Crimeea. La învestirea sa în funcţie, Zelenski a declarat că principala sa prioritate este de a obţine o încetare a focului în regiunea Donbas.
Autor: Agerpres
13.06.2019 Actual
271
0

Comentarii 0