Sursa imagine: agerpres.ro

Treisprezece state membre ale UE cer integrarea mai rapidă a Balcanilor Occidentali

Ekaterina Zaharieva, adjunctă a ministrului de externe bulgar, a cerut alături de şefii diplomaţiilor din alte 12 ţări membre ale Uniunii Europene integrarea mai rapidă a Balcanilor Occidentali, transmite miercuri BTA, potrivit Agerpres.

Cei 13 miniştri - din Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Italia, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria - au semnat o declaraţie comună prin care cer începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania luna aceasta, a comunicat marţi ministerul de externe de la Sofia.
 
Documentul subliniază importanţa procesului de extindere a Uniunii Europene în Balcanii Occidentali, ca instrument-cheie pentru realizarea unei stabilităţi sustenabile, a păcii şi a prosperităţii. Li se cere tuturor membrilor Consiliului UE să adopte în iunie decizii îndrăzneţe, de perspectivă, care să promoveze progresul continuu al reformelor, conform standardelor şi valorilor UE. Ţările din regiune trebuie să acţioneze în vederea unei cooperări regionale strânse şi să depună eforturi pentru relaţii autentice de bună vecinătate.
 
Bulgaria consideră că începerea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi cu Albania va menţine şi va consolida procesul de reformă în societăţile respective, iar membrii UE vor avea ocazia de a evalua progresele individuale şi de a acorda ajutor în fiecare etapă.
 
Extinderea UE în Balcanii Occidentali rămâne o prioritate a politicii externe a Bulgariei. Relaţiile de bună vecinătate, cooperarea regională şi statul de drept constituie criterii orizontale pentru evaluarea progresului statelor candidate. Implementarea Tratatului de prietenie, bună vecinătate şi cooperare de către Macedonia de Nord va fi cheia pentru luarea deciziilor respective. Aceasta este calea către asigurarea stabilităţii regionale şi către rezolvarea tuturor problemelor, pentru crearea unui mediu sigur în Europa şi în regiune, arată comunicatul citat.
Autor: Agerpres
12.06.2019 Actual
256
0

Comentarii 0