Sursa imagine: gettyimages.com

Macron o vrea pe Merkel la președinția Comisiei Europene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că o va susţine pe Angela Merkel, în cazul în care cancelarul german va candida la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene (CE), relatează Reuters, conform News.ro.

„Europa are nevoie de feţe, de persoane puternice, ea are nevoie de oameni care au o credibilitate personală şi competenţele să ocupe posturi care sunt ale lor”, a declarat şeful statului francez într-un interviu acordat marţi Radioteleviziunii elveţiene (RTS), în marja unei vizite la Geneva, cu ocazia marcării unui secol de la înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).
 
Întrebat despre intenţiile şefei Guvernului german, Macron a răspuns că „nu vreau să mă angajez pentru Angela Merkel, faţă de care resimt multă prietenie. Dacă va vrea (să devină preşedinta CE), eu o voi susţine”.
 
„Bineînţeles, pentru că eu cred că este nevoie de cineva puternic”, a subliniat el.
 
„Cred că Europa are nevoie de feţe noi şi de feţe puternice, aşadar este nevoie de personalităţi care să poată încarna” aceste nevoi, a adăugat Macron.
 
Negocieri cu privire la posturi-cheie în Uniunea Europeană (UE) - de preşedinţi ai CE, Consiliului European şi Băncii Centrale Europene (BCE) şi de Înalt Reprezentant UE pentru Politică Externă - au început la 28 mai, în urma alegerilor europene.
 
Acest subiect se află pe agenda viitorului summit european de la 20-21 iunie.
Autor: News.ro
12.06.2019 Actual
285
0

Comentarii 0