Sursa imagine: infotag.md

Ce le-a promis Pavel Filip autorităților locale

Vicepreşedintele Partidului Democrat, prim-ministrul în exerciţiu Pavel Filip, a discutat situaţia actuală privind evoluțiile politice din țară în cadrul unei ședințe la Guvern cu participarea președinților de raioane, pe care i-a îndemnat să le acorde cetăţenilor tot sprijinul necesar din partea instituțiilor statului.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Guvernului, Filip a spus că „oamenii nu trebuie să sufere de pe urma acestor show-uri, nu trebuie să simtă luptele și polemicile politice”.
 
El a spus că autoritățile publice locale nu vor avea greutăți financiare în acordarea salariilor pentru bugetari.
 
„Banii o să-i primiți, o să-i transferăm la timp, salariile o să fie date la timp și proiectele pornite – tot la timp vor fi executate”, a dat asigurări el.
 
Un alt subiect abordat la ședință a vizat consecințele înregistrate în raioanele țării urmare a ploilor abundente din ultima perioadă. 
 
Pavel Filip a îndemnat autoritățile locale să vină cu solicitări către Comisia pentru Situații Excepționale pentru evaluarea pierderilor.
 
„Cu cât mai repede o să dați toate aceste procese pentru evaluare, cu atât mai repede noi o să luăm măsurile necesare și o să vă ajutăm”, a spus Filip, care se consideră în continuare prim-ministru, deşi Parlamentul a numit un nou guvern, condus de Maia Sandu.
Autor: Infotag
12.06.2019 Actual
356
0

Comentarii 0