Sursa imagine: ipn.md

Lucrările de dezinsecție și deratizare sunt în toi în sectorul locativ din Chișinău

Lucrările de dezinsecție și deratizare sunt în plină desfășurare în blocurile din fondul locativ municipal. În sectorul Botanica acestea s-au încheiat, transmite IPN.

Șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Ion Burdiumov, a declarat, la ședința operativă de la Primărie, că lucrările au fost lansate acum o lună. S-a intervenit în aproape o mie de blocuri locative. Echipele efectuează dezinsecția și deratizarea conform graficului coordonat cu administratorii blocurilor.
 
După ce se încheie lucrările în toate blocurile din fondul locativ municipal, acestea sunt repetate. De asemenea, echipele intervin în cazul în care parvin solicitări din partea locatarilor.
 
Pentru lucrările de dezinsecție și deratizare anul acesta municipalitatea a alocat în jur de 1,8 milioane de lei.
Autor: IPN
20.05.2019 Actual
260
0

Comentarii 0