Sursa imagine: apropomagazin.md

Gata cu corupţia! Primii o vor stârpi medicii

Medicii se solidarizează cu iniţiativa PLDM privind lupta împotriva corupţiei şi spun că vor lupa şi ei cu acest flagel care a împânzit societatea.

Preşedintele Asociaţiei Medicilor şi Farmaciştilor liberal-democraţi, Vladimir Hotineanu, candidat al Partidului Liberal Democrat din Moldova la funcţia de deputat în alegerile parlamentare anticipate, în cadrul acţiunii de lansare a iniţiativei „Medicii împotriva corupţiei”, desfăşurată la Spitalul Clinic Republican, a menţionat că, în acest context, este foarte important ca iniţiativa de diminuare a fenomenului corupţiei în sănătate să vină din partea profesioniştilor în domeniu, a managerilor în sistemul sănătăţii.
 
„Deşi acest fenomen nu este unul comun, am decis să lansăm iniţiativa împotriva plăţilor neoficiale şi a corupţiei în sistemul de sănătate pentru că, deseori, oamenii sunt puşi în faţa situaţiei când trebuie sa achite plăţi absolut neargumentate pentru unele servicii medicale. A venit timpul să recunoaştem existenţa acestui fenomen şi să venim cu soluţii”, a spus Hotineanu.
 
Liberal-democraţii spun că vor reforma sistemul de retribuire salarială şi a sistemului de onorarii pentru medici, vor revizui mecanismul de penalizare a persoanelor care încalcă etica profesională şi practică activităţi de corupţie, dar şi vor institui un mecanism eficient de examinare şi verificare a tuturor cazurilor de abuz în serviciu sau percepere a unor plăţi neoficiale.
 
Vladimir Hotineanu a precizat că nimeni nu va rezolva problemele sistemului de sănătate mai bine decât profesioniştii din domeniu.
 
Amintim că lupta cu corupţia este unul dintre cele şase puncte prioritare ale Angajamentului PLDM pentru Moldova fără sărăcie şi o prioritate a viitorului Guvern liberal-democrat.
Autor: Lina Susan
Sursa: hotnews.md
21.10.2010 Caleidoscop
2039
0

Comentarii 1

  • Valentin Valentyn:

    Nu uitati sa depuneti declaratia de sedere la pretura pentru a putea vota la 28 noiembrie http://blogulluivalentyn.blogspot.com/2010/10/nu-uitati-sa-depuneti-cererea-de-sedere.html

    21.10.2010 15:52