Sursa imagine: moldpres.md

În capitală va fi organizată o acțiune de salubrizare a râului Bâc

În capitală va fi organizată o acțiune de salubrizare a albiei râului Bâc. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 martie și la acesta sunt îndemnați să participe locuitorii capitalei și reprezentanții sectorului asociativ, transmite MOLDPRES.

În plus, autoritățile municipale își propun să desfășoare acțiuni de colectare a deșeurilor și din preajma  râulețelor care traversează capitala, cum ar fi Durlești, Malina Mică, Holbocica, dar și a bazinelor de apă din oraș, inclusiv lacul Valea Trandafirilor, cel din str. Mihai Viteazul și șoseaua Muncești.

Alături de cetățeni, la acțiune vor participa serviciile municipale specializate: Direcția generală locativ-comunală și amenajare, întreprinderile pentru servicii locative și cele de prestări servicii, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi, dar și subdiviziunile structurale municipale.

Programul zilei de curățenie va începe la ora 09:00, iar autoritățile locale vor pune la dispoziție mănuși, pungi, precum și transport pentru evacuarea deșeurilor.

Acțiunea anunțată de autoritățile municipale se va desfășura în contextul Zilei mondiale a apei, marcată anual la 22 martie.

Autor: moldpres.md
14.03.2019 Actual
290
0

Comentarii 0