Sursa imagine: cbs4indy.com

După ani întregi de căutări, oamenii de ştiinţă au descoperit o posibilă nouă specie de balenă ucigaşă

De-a lungul timpului, au circulat numeroase povești și chiar fotografii realizate de pescari și turiști cu privire la un "ucigaș" miserios, care arăta diferit față de ceilalți, însă cercetătorii nu văzuseră unul, până acum.

După zeci de căutări, oamenii de ştiinţă au descoperit în Chile o balenă ucigaşă care ar putea fi o nouă specie de mamifer marin. Oamenii de știință așteaptă rezultatele ADN pentru a confirma dacă este vorba despre o specie diferită.

"Arată total diferit față de toate balenele pe care le-am văzut până acum", a declarat Robert Pitman, un ecologist marin din San Diego, care a participat la cercetări.


Balene asemănătoare fuseseră văzute în Noua Zeelandă, acum mai bine de 60 de ani, dar nu existau imagini cu ele.

Acestea au o culoare diferită faţă de balenele cunoscute, capul mai rotund şi o înotătoare dorsală îngustă şi mai ascuţită.

Cel mai probabil, acestea mănâncă pește, nu alte animale maritime, așa cum fac balenele ucigașe, a mai precizat Pitman.

Balenele din Chile sunt cel mai mare animal de pe planetă despre care nu există informaţii.

Autor: clickpentrufemei.ro
13.03.2019 Caleidoscop
1529
0

Comentarii 0