Sursa imagine: mediafax.ro

„Compromisul” pe care președintele este dispus să îl facă pentru încheierea blocajului guvernamental parțial

Preşedintele american Donald Trump a comunicat un nou plan pentru încheierea blocajului guvernamental parţial şi a transmis că este dispus să facă un compromis, dar iniţiativa sa a fost respinsă de către Democraţi înainte de discurs, relatează BBC, potrivit Mediafax.

Preşedintele a transmis că încă îşi doreşte finanţarea de 5.7 miliarde de dolari pentru construcţia zidului de la frontiera cu Mexicul şi a propus două concesii. Democraţii au refuzat acest lucru şi au respins concesiile propuse de Donald Trump înainte ca acesta să ţină discursul de la Casa Albă.
 
Unul dintre compromisurile pe care Donald Trump s-a oferit să le facă se referă la „Visători”, persoanele care au intrat ilegal în Statele Unite şi sunt protejate de programul DACA, care le permite să lucreze pe teritoriul Statelor Unite, dar nu să primească cetăţenie americană.
 
Donald Trump a propus prelungirea cu trei ani a acestui program, care protejează peste 700.000 de persoane. Programul DACA a fost iniţiat în timpul Administraţiei preşedintelui Barack Obama şi a fost criticat dur de Donald Trump.
 
A doua concesie propusă de Donald Trump face referire la persoanele care au obţinut vize prin programul de Protecţie Temporară, care permite cetăţenilor ţărilor afectate de război sau dezastre să continue să locuiască şi să lucreze pe teritoriul Statelor Unite. Peste 300.000 de persoane se află în această situaţie.
 
„Din păcate, rapoartele iniţiale prezintă clar că această propunere este o combinaţie de iniţiative care au fost deja respinse, pe motiv că sunt inacceptabile şi nu ajută oamenii să obţină certitudine în situaţia în care se află”, a declarat Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.
 
Administraţia federală a Statelor Unite este blocată parţial de 29 de zile şi afectează peste 800.000 de angajaţi federali.
Autor: Mediafax
20.01.2019 Actual
585
0

Comentarii 0